FacebookTwitterLinkedIn

România traversează una dintre cele mai ample perioade de dezvoltare a infrastructurii din ultimele decenii – autostrăzi, drumuri expres, linii de metrou și rețele de utilități. În spatele acestor proiecte se conturează însă un fenomen mai puțin vizibil: mii de proprietari primesc despăgubiri simbolice, departe de valoarea reală de piață a locuințelor și terenurilor expropriate.

În numeroase cazuri, statul oferă sume care reprezintă doar 4% din valoarea reală, insuficiente chiar și pentru achiziția unui teren mic. 

Într-un exemplu concret, un proprietar expropriat a primit 20.865 lei, echivalentul a circa 4.000 de euro, pentru un teren evaluat ulterior la 100.000 de euro. 

„Cei 4.000 de euro oferiți inițial erau o sumă pur simbolică. În instanță am demonstrat că terenul era intravilan, iar valoarea sa reală era de 25 de ori mai mare. În final, proprietarul a obținut o despăgubire corectă, care îi permite să-și cumpere o locuință echivalentă”, explică avocatul Elisabeta Stan, fondatoarea Elisabeta Stan Law Office.

Deși diferențele dintre evaluările administrative și cele reale pot fi uriașe, doar 20–30% dintre românii expropriați aleg să conteste despăgubirile în instanță. Cei mai mulți nu cunosc procedura sau se tem de durata procesului. 

Potrivit legislației, persoanele expropriate au dreptul să ceară în instanță majorarea despăgubirilor până la valoarea reală a proprietății, inclusiv dobânzi și cheltuieli suplimentare. Termenul legal pentru contestație este de trei ani de la data comunicării deciziei de expropriere.

Diferențele majore între evaluările statului și prețurile reale sunt explicate de Elisabeta Stan prin utilizarea grilelor notariale minime, adesea neactualizate și decuplate de la dinamica pieței imobiliare. 

„De cele mai multe ori, statul oferă despăgubiri calculate la valorile minime, chiar și de zeci de ori mai mici decât prețul de piață. Cei mai afectați sunt oamenii care își pierd singura locuință și primesc sume care nu le ajung nici pentru un apartament mic”, avertizează avocatul Elisabeta Stan.

Cazurile de acest tip s-au înmulțit odată cu exproprierile pentru Autostrada A0, Autostrada Moldovei (A7) și extinderea Magistralei 4 de metrou din București, unde mulți proprietari reclamă despăgubiri insuficiente.

În unele procese instrumentate de echipa Elisabeta Stan Law Office, instanțele au acordat până la 90% din valoarea reală de piață, confirmând utilitatea evaluărilor independente. Durata medie a unui astfel de proces este de 1,5–2 ani, iar în final statul poate fi obligat la plata diferenței și a dobânzilor.

Fenomenul ridică semne de întrebare privind echitatea procedurilor de expropriere și efectele lor sociale. În lipsa unor evaluări corecte, mii de familii sunt private de posibilitatea de a-și cumpăra o nouă locuință, iar micii antreprenori își pierd terenurile sau spațiile comerciale fără o compensație adecvată.

Fii la curent cu tot ce contează în business-ul din România și abonează-te la canalul nostru de Whatsapp Forbes Romania.