FacebookTwitterLinkedIn

Comisia germană de vaccinare (STIKO) şi-a reiterat vineri recomandarea ca vaccinul AstraZeneca să nu fie administrat persoanelor cu vârste de peste 64 de ani, contrar recomandării EMA care l-a autorizat pentru toți cei care au împlinit 18 ani, relatează AFP, citată de Agerpres.

”Ţinând cont de datele disponibile, vaccinul (AstraZeneca) nu este recomandat la ora actuală decât persoanelor cu vârste între 18 şi 64 de ani (…) Nu există suficiente date pentru a se pronunţa asupra eficacităţii vaccinului la persoanele cu vârste de la 65 de ani în sus’‘, au explicat specialiștii germani.

Ministerul german al Sănătăţii va ţine cont, probabil, de această recomandare în decizia sa privind autorizarea vaccinului AstraZeneca în Germania, aşteptată la începutul săptămânii viitoare, notează AFP.

Eficacitatea vaccinului AstraZeneca a fost cuprinsă între 60% şi 90%, în timp ce compania producătoare indică un procent de 70%.

La studiul clinic au participat 11.636 de persoane, majoritatea cu vârste de până în 55 de ani, numai 8% aparţinând categoriei 56-69 de ani.

Potrivit evaluării autorităţii sanitare din Marea Britanie, ţară unde vaccinul AstraZeneca este deja administrat populaţiei, acesta oferă un răspuns imun bun în cazul persoanelor vârstnice, deşi în prezent există puţine date despre nivelul precis al protecţiei.

De asemenea, EMA a menționat că deşi nu există suficiente date pentru cei de peste 55 ani pentru a calcula eficacitatea vaccinul în cazul lor, ”totuşi, o protecţie este aşteptată” întrucât a fost identificat un răspuns imunitar.