FacebookTwitterLinkedIn

Acțiunile BlackBerry și ale altor companii s-au vândut în acest început de an în lipsă (short selling), având creșteri frenetice datorită micilor investitori care fac tranzacții pe platforme de socializare precum Reddit. Fondurile speculative care au pariat pe scăderea acestor acțiuni au înregistrat pierderi uriașe, iar acum directorii companiilor speculează această mișcare.

Executivii firmei de tehnologie și-au vândut participațiile pe 20 ianuarie la prețuri cuprinse între 12,63 și 13,01 dolari, aproape dublu față de tranzacționarea acțiunilor cu o săptămână mai devreme, relatează Reuters.

Acțiunile BlackBerry au urcat până la 28,77 dolari în New York miercuri și au încheiat tranzacționarea joi la 14,65 dolari.

Directorul financiar Steve Rai a vândut aproape 33.000 de acțiuni, întreaga sa poziție în companie, într-o tranzacție evaluată la 428.731 de dolari.

Mark Wilson, directorul de marketing al companiei, a vândut 78.500 de acțiuni, în valoare de 991.455 dolari, potrivit unui dosar citat de Reuters.

De asemenea, Billy Ho, care conduce divizii în cadrul Blackberry, a vândut acțiuni de 259.000 de dolari.

„Directorii BlackBerry au tranzacționat în timpul unei ferestre deschise de tranzacționare, așa cum este permis în conformitate cu politica companiei, și toți directorii noștri continuă să aibă stimulente puternice bazate pe capitaluri proprii prin intermediul programului nostru de capital pe termen lung”, a spus o purtătoare de cuvânt BlackBerry.