Datele publicate miercuri de Oficiul European de Statistică (Eurostat) arată că, în 2022, România, Letonia și Ungaria ocupau ultimele locuri în Uniunea Europeană în ceea ce privește rata de motorizare, însă țara noastră a avut cea mai mare creștere (86,2%) a numărului de autoturisme înmatriculate în perioada 2012 – 2022.
În anul 2022, media de autoturisme la mia de locuitori în UE era de 560. În deceniul menționat, numărul mediu a crescut cu 14,3%, de la 490 la 560 autoturisme la mia de locuitori.
Cele mai multe autoturisme la mia de locuitori în 2022 s-au înregistrat în Italia (684), Luxemburg (678), Finlanda (661) și Cipru (658), în timp ce cele mai puține au fost înregistrate în Letonia (414), România (417) și Ungaria (424).
În ceea ce privește creșterea numărului de autoturisme la mia de locuitori în perioada 2012 – 2022, țările din Europa Centrală și de Est au înregistrat cele mai mari creșteri. România se află în fruntea clasamentului, cu o creștere de 86,2%, urmată de Croația (44,8%), Ungaria (40,9%), Slovacia (40,1%) și Estonia (39,7%).
În 2022, numărul mediu de tractoare rutiere la mia de locuitori în UE a fost de 4,8, o creștere cu 45,2% față de perioada 2012 – 2022, reflectând o extindere semnificativă a transportului rutier de mărfuri. În privința numărului de tractoare la mia de locuitori, statele baltice și unele țări din Europa Centrală și de Est au avut cele mai mari rate.
România a înregistrat, de asemenea, una dintre cele mai mari creșteri ale ratei de motorizare în cazul tractoarelor în perioada 2012 – 2022, cu o creștere de 127,4%, alături de Croația (121,5%) și Lituania (101,8%).