FacebookTwitterLinkedIn

Rezidenţii din cele 27 de state membre UE au efectuat anul trecut 1,08 miliarde de călătorii turistice cu un sejur de cel puţin o noapte, în creștere cu 23% faţă de 2021, arată publicate miercuri de Oficiul european pentru Statistică (Eurostat).

Din total, majoritatea călătoriilor în 2022 (976 milioane, reprezentând 91% din total) au fost în scop personal, iar restul de 100 milioane au fost călătorii de afaceri. În ambele sectoare s-au înregistrat creşteri faţă de anul precedent: 43% pentru călătoriile de afaceri (un plus de 30 milioane) şi 21% pentru călătoriile în scop personal (171 milioane), notează Agerpres.

Comparativ cu 2013, călătoriile în scop personal au urcat cu 6% (un plus de 55 milioane), în timp ce călătoriile de afaceri au scăzut cu 15% (minus 18 milioane).

În privinţa cheltuielilor, rezidenţii din cele 27 de state membre UE au cheltuit în medie 87 euro pe noapte, în cazul sejurului de cel puţin o noapte în 2022, o creştere de 30% faţă de 2021, când au cheltuit în medie 67 euro pe noapte. Valoarea din 2022 este de asemenea cu 4% mai ridicată decât în 2019 (în medie 84 euro pe noapte) şi cu 31% mai ridicată decât în 2013 (66 euro pe noapte).