Eurodeputaţii au votat o rezoluţie prin care solicită Comisiei Europene şi Consiliului Uniunii să lanseze în acest an negocierile de aderare a Republicii Moldova la blocul comunitar, pentru că, anul viitor, vor avea loc alegeri pentru Parlamentul European.
Rezoluţia a fost parafată la Chişinău, unde s-a încheiat cea de-a 10-a ediţie a Adunării Parlamentare Euronest, ce reuneşte deputaţi europeni inclusiv din ţările estice.
De asemenea, în textul rezoluţiei, autorii mai solicită integrarea graduală a Republicii Moldova şi Ucrainei în piaţa unică europeană, înainte de finalizarea negocierilor de aderare, notează RRA.
Adunarea Euronest a votat şi o rezoluţie ce se referă la sprijinul pentru calea europeană a Ucrainei, Moldovei şi Georgiei.