FacebookTwitterLinkedIn

Cu puțin peste un an înainte de a se lua o decizie privind lansarea unei versiuni digitale a euro, aproximativ jumătate dintre oamenii din cea mai mare economie a Europei nici nu își pot imagina să o folosească.

Confidențialitatea este principala îngrijorare, germanii fiind cei mai neliniștiți în acest sens dintre principalele țări membre ale zonei euro, conform Bloomberg. Germania are o preferință durabilă pentru numerar, pe care președintele Bundesbank, Joachim Nagel, o descrie ca fiind „sacră.”

Pe lângă sentimentul că plățile cu cardul și online fac oamenii să simtă că nu mai au control asupra cheltuielilor lor, alți cetățeni germani considerat că o monedă digitală le-ar putea face țara periculos de dependentă de tehnologie, potrivit unei serii de interviuri făcute recent de Bloomberg.

Banca Centrală Europeană, care dezvoltă euro digital și va lua o decizie finală privind implementarea acestuia la sfârșitul anului 2025, este conștientă de temerile legate de acesta, care nu există doar în Germania, dar care predomină aici. Țări precum Austria, Slovacia și Malta sunt și ele foarte atașate de numerar, chiar dacă membrii din zona euro din apropiere, precum Olanda, îl evită aproape complet în favoarea soluțiilor digitale.

Pentru confidențialitate și securitate, BCE intenționează să folosească tehnici precum criptarea datelor și hashing-ul pentru a preveni o legătură directă între tranzacții și utilizatori specifici. În plus, va pune moneda la dispoziție prin intermediul unui card — nu doar pe telefoanele mobile — pentru utilizare offline. De asemenea, va încerca să ajungă la cetățenii mai puțin familiarizați cu tehnologia digitală și să ofere grupurilor vulnerabile, inclusiv solicitanților de azil, șansa de a folosi moneda digitală.

Fii la curent cu tot ce contează în business-ul din România și abonează-te la canalul nostru de Whatsapp Forbes Romania.