FacebookTwitterLinkedIn

Armătura Cluj, care fabrică produse pentru instalațiile de apă, gaz și termice, a încheiat primul semestru al acestui an cu o pierdere netă de 214.840 lei, de 3,5 ori mai mare faţă de cea din perioada similară a anului anterior, de 60.877 lei, arată datele transmise luni Bursei de Valori Bucureşti, analizate de Agerpres.

Veniturile companiei s-au cifrat în primele şase luni ale acestui an la 942.663 lei, fiind mai mici cu aproape 5% comparativ cu aceeaşi perioadă din 2023.

La 30 iunie 2024, Armătura avea active totale de 7,566 milioane lei şi datorii de 854.798 lei.

Societatea activează în domeniul armăturilor metalice, iar acţiunile sale sunt listate la categoria standard a Bursei de Valori Bucureşti din 1997. Acţionarul principal este Herz Armaturen Ges.m.b.H Austria, cu 53,2% din acţiuni.

În 2021, compania a vândut imobilele pe care le deținea către societatea Koro Lando Real Estate, pentru un preț de 9,5 milioane de euro, arată presa locală.  

Koro Lando Real Estate are trei acționari, fiind deținută de austriecii de la Herz Armaturen care dețin și Armătura (37,5%), alături de Gojo GMBH, o altă firmă austriacă (12,5%), și de firma locală de dezvoltare imobiliară Urban River Development (50%).

Zona fabricii Armătura este amplasată în nordul orașului Cluj-Napoca, pe un teren de patru hectare, cu un mare potențial imobiliar. 

În Cluj Napoca sunt în prezent în dezvoltare câteva mari proiecte de regenerare urbană, situate pe foste platforme industriale: cel al grupului Iulius de pe platforma Carbochim, care vizează investiții de jumătate de miliard de euro, și cel al Prime Kapital de pe platforma Cesarom, un proiect de peste 330 de milioane de euro.

Fii la curent cu tot ce contează în business-ul din România și abonează-te la canalul nostru de Whatsapp Forbes Romania.