În ultimii ani, criteriile ESG (Environmental, Social, Governance) au devenit un reper strategic pentru companii la nivel global. Investitori, angajați și consumatori cer mai multă transparență, responsabilitate și acțiuni concrete pentru un viitor sustenabil. Dacă pentru zone precum energie, mobilitate sau logistică impactul ESG este deja evident, o zonă adesea neglijată este cea a produselor promoționale – obiectele pe care companiile le folosesc pentru a-și construi vizibilitatea și relațiile de brand.
De ce contează? Pentru că fiecare obiect promoțional transmite un mesaj: despre cine ești ca brand, ce valori ai și cât de mult îți pasă de mediu și de comunitate. Alegerea unor produse sustenabile poate întări poziționarea și încrederea, în timp ce deciziile bazate doar pe preț sau volum pot genera risipă, costuri ascunse și chiar riscuri reputaționale.
De ce acest studiu
Pentru a înțelege mai bine cum se raportează mediul corporate din România la acest subiect, Chilli Ideas a lansat în 2025 un studiu despre rolul ESG în branded merchandise. Chestionarul, promovat la evenimente și în paginile Forbes, este în desfășurare și oferă deja primele insight-uri.
Primele rezultate

- O parte dintre companii aleg obiectele promoționale în continuare pe criterii clasice – preț sau atractivitate vizuală.
- Tot mai multe solicită opțiuni sustenabile sau urmează criterii ESG interne.
- Auditul furnizorilor rămâne o provocare: mulți se bazează pe parteneri, iar puțini verifică constant trasabilitatea și certificările.
- În privința utilizării, diferența o face gândirea pe termen lung: unele branduri proiectează obiectele cu utilitate și reutilizare, altele recunosc că nu știu ce se întâmplă cu ele după evenimente.
Ce spun specialiștii
„În procurement, presiunea pe costuri este constantă. Însă adevărata valoare apare atunci când combinăm prețul corect cu trasabilitatea și certificările furnizorilor.” – Alexandru Stanciu, Procurement & Sustainability Manager
„Piața confirmă o tendință clară: companiile nu mai caută doar produse frumoase sau ieftine, ci soluții cu impact real, care susțin brandul și mediul.” – Liana Cuta, Chief Revenue Officer, Chilli Ideas
Impactul pentru business
Un obiect promoțional sustenabil nu este doar un cadou. El poate reduce risipa, poate crește retenția mesajului de brand și poate demonstra angajamentul real față de ESG. Într-o lume în care fiecare gest contează, chiar și alegerea unei agende, a unui rucsac sau a unui gadget poate deveni un diferențiator competitiv.
Participă la studiul Chilli Ideas 2025
Chilli Ideas te invită să descoperi cum este compania pentru care lucrezi și cum se raportează la ESG în obiectele promoționale. Ia-ți cinci minute să răspunzi la câteva întrebări prin care vei afla insight-uri relevante despre brandul tău și colegii tăi. Studiul oferă sugestii pentru obiecte promoționale sustenabile, care să fie potrivite pentru colegi, furnizori, colaboratori sau influenceri. Rezultatele complete vor fi publice la finalul anului 2025.