FacebookTwitterLinkedIn

Vicepreședintele american JD Vance a anunțat că cele 21 de ore de negocieri cu Iran nu au produs un acord pentru încetarea definitivă a războiului, iar ulterior a plecat din Islamabad (Pakistan) la bordul aeronavei Air Force Two.

JD Vance: „Discutăm de 21 de ore şi am purtat o serie de discuţii substanţiale cu iranienii. Aceasta este vestea bună. Vestea proastă este că nu am ajuns la un acord. Cred că aceasta este o veste proastă pentru Iran mult mai mult decât este o veste proastă pentru Statele Unite ale Americii. Aşadar, ne întoarcem în Statele Unite fără să fi ajuns la un acord”, conform TVR Info.

El a declarat că negociatorii iranieni au refuzat să accepte condiţiile propuse de SUA pentru un acord, condiţii pe care el a insistat că au fost „destul de flexibile”. Vance a sugerat că principalul punct de blocaj a fost refuzul Iranului de a renunţa la programul său nuclear.

Vicepreşedintele JD Vance a declarat că a discutat „în mod constant” cu preşedintele Donald Trump pe parcursul discuţiilor trilaterale cu Iranul, desfăşurate în Pakistan.

„Cererile nerezonabile” ale Statelor Unite au dus la eşecul negocierilor de la Islamabad dintre iranieni şi americani pentru a pune capăt războiului din Orientul Mijlociu, a afirmat duminică televiziunea de stat iraniană (Irib).

„Delegaţia iraniană a negociat fără încetare şi intens timp de 21 de ore pentru a apăra interesele naţionale ale poporului iranian. În ciuda diverselor iniţiative din partea sa, cerinţele nerezonabile ale părţii americane au împiedicat progresul negocierilor. Prin urmare, negocierile s-au încheiat”, a scris Irib pe Telegram.

Fii la curent cu tot ce contează în business-ul din România și abonează-te la canalul nostru de Whatsapp Forbes Romania.