FacebookTwitterLinkedIn

Finalul de primăvară este momentul potrivit pentru o escapadă rapidă, fie ea și de weekend, în care să te poți reseta și reîncărca cu energie. Fie că te afli într-un oraș plin de viață sau lângă o plajă liniștită, nimic nu-ți încarcă bateriile mai mult decât să fii înconjurat de artă de calitate, să te trezești într-o cameră decorată frumos, sau să iei micul-dejun în prezența unor capodopere ale artei moderne și contemporane. Mai jos sunt câteva dintre cele mai importante hoteluri care găzduiesc artă și design și care merită din plin să fie vizitate.

Palm Heights – Grand Cayman
Hotelul Palm Heights a fost deschis în anul 2019, pe plaja Seven Mile din Grand Cayman, considerată a fi cea mai râvnită fâșie a insulei. Particularitatea hotelului tip boutique este estetica sa reimaginată în maniera anilor ’70. Aici există o generoasă bibliotecă de artă și o serie de spații de relaxare unde se pot răsfoi cataloage despre Matisse sau modernismul latino-american. Proprietatea oferă, de asemenea, un program de rezidență pentru artiști, reunind pictori, ceramiști sau muzicieni, care pot fi întâlniți acolo fie lucrând, fie în momentele lor de relaxare. O altă atracție o constituie sala de sport, care oferă în fiecare zi cursuri HiiT, Pilates și Yoga.

L’Apogée – Courchevel
Courchevel este bine cunoscut pentru calitatea pârtiilor de schi, a restaurantelor înstelate Michelin și a distracției nocturne. Dar oferta sa importantă de cabane decorate în stil contemporan îl proclamă și ca o destinație pentru pasionații de design. Camerele de la L’Apogée au fost amenajate de designerul India Mahdavi. Aceasta este cunoscută pentru modul jucăuș în care combină tonurile profunde ale pietrelor prețioase cu texturile somptuoase și formele organice. Printre numeroasele sale proiecte, Mahdavi a decorat în roz bine-cunoscutul restaurant Sketch Gallery din Londra, dar și hotelul design Condesa din Mexico City.

Mark Rothko, Seagram murals

Clădirea Seagram – New York City
Nu este un hotel, dar trebuie menționată! Clădirea Seagram, din New York, este reprezentativă pentru istoria artei americane. Pe vremea când aici funcționa restaurantul Four Seasons, Mark Rothko a fost solicitat să realizeze, în anul 1958, un set de picturi murale. Cu toate acestea, pe măsură ce ambițiile artistului au devenit tot mai mari, el nu a mai considerat restaurantul ca fiind o destinație potrivită pentru arta sa. Astfel, în anul 1960, a anulat contractul, iar în anul 1969 a donat picturile Galeriei Tate, din Londra, unde pot fi văzute și azi.

În fostul spațiu al restaurantului se află acum The Grill și The Pool. Aceste areale continuă să conserve patrimoniul artistic pe care l-au moștenit. Astfel, holul prezintă o pictură monocromatică aparținând lui Franz Kline, în timp ce pânzele expresioniste abstracte, semnate de Lee Krasner, pot fi văzute în separeurile private din The Grill. În The Pool, vizitatorii care iau masa pot admira o sculptură cinetică Alexander Calder.

The Fife Arms – Scoția
Ivan și Manuela Wirth sunt bine-cunoscuți pentru mega galeria lor internațională, unde expun artiști ca George Condo și Jenny Holzer, dar unde pot fi întâlnite și lucrări ale lui Hans Arp și John Chamberlain, printre alții. Galeria este reprezentată în cele mai mari capitale ale lumii, dar și în localități precum Menorca, Gstaad și Somerset. Așadar, nu a fost o surpriză când brandul s-a extins și în alte segmente de „lifestyle”, odată cu deschiderea hotelului Fife Arms, în satul Braemar din Scoția. Hotelul găzduiește o remarcabilă colecție de capodopere aparținând unor artiști precum Pablo Picasso și Gerhard Richter, alături de lucrări de artă comandate special unor artiști contemporani precum Bharti Kher, Guillermo Kuitca și Zhang Enli, ceea ce îi oferă o notă de unicitate.

Louise Bourgeois, Spider

Château La Coste – Aix-en-Provence
Rivalizând cu operele de artă modernă de la La Colombe d’Or din Saint Paul de Vence, Château La Coste este o destinație de artă de neratat, pentru orice vizită pe Coasta de Azur. Deasupra iazului cristalin al Centrului de Artă, proiectat de Tadao Ando, plutește o impresionantă sculptură Spider, aparținând artistei Louise Bourgeois. În grădina destinată sculpturilor pot fi întâlnite o surprinzătoare instalație a lui Lee Ufan, dar și sculpturi monumentale aparținând lui Franz West și Richard Serra. Complexul găzduiește și expoziții temporare ale tinerilor artiști, în prezent fiind expuse lucrările pictorului italian Francesco Clemente. Nu în ultimul rând, Château La Coste reușește să împletească aspectul rustic al peisajului cu un interior modern, minimalist, care, în spațiile comune, integrează perfect pânzele colorate ale lui Damien Hirst și Sean Scully.

Dolder Grand – Zürich
Aflat doar la o oră distanță de Basel, hotelul Dolder Grand găzduiește, în zilele de dinainte și de după târgul din iunie, mulți dintre cei mai cunoscuți colecționari de artă din lume. Castel elvețian din secolul al XIX-lea, hotelul combină exteriorul tradițional cu un interior eclectic și o superbă colecție de artă. Pot fi admirate aici de la sculpturile aparținând artiștilor elvețieni precum Urs Fisher și Alberto Giacometti până la capodopere ca Femmes métamorphosée – Les sept arts a lui Salvator Dalí, la intrarea în restaurant, sau Le Monde de Niki de Saint Phalle și Jean Tinguely, în drum spre Spa. Oaspeții se pot simți aici, cu adevărat, ca în casa unui pasionat și excentric colecționar de artă!

Jeff Koons, Tulips, Wynn Las Vegas

The Wynn – Las Vegas
The Wynn din Las Vegas este, probabil, cel mai surprinzător spațiu expozițional! În timp ce hotelul se încadrează perfect în geniala estetică kitsch a Las Vegasului, familia Wynn este cunoscută pentru gusturile sale costisitoare în ceea ce privește colecția de artă. Când străbați labirintul de coridoare aurite de la parterul hotelului, nu trebuie să ratezi lalelele lui Jeff Koons, iar în restaurantul din interior poate fi admirată o serie de picturi ale artistului columbian Fernando Botero.