Sentimentul de Ziua Cârtiței e mereu aproape în aceste toamne și ierni de pandemie, iar primul semnal, cel puțin pentru mine, e senzația că s-a șters din calendar, din nou, viitorul apropiat.
Știu, în mare, cam ce o să pot face săptămâna viitoare – sau măcar îmi pot imagina variantele posibile. Sunt în continuare optimistă (poate nejustificat) cu privire la faptul că până peste doi-trei ani lucrurile se vor așeza, într-o formă sau alta. Lunile care vin? Anything can happen.
Nu știu dacă există un mod sănătos de a reacționa la genul acesta de situație. O opțiune e să îmbrățișezi o opinie și să te ții de ea. Am văzut oameni care ignoră măsurile anti-pandemie, oameni care se revoltă împotriva măsurilor și oameni care se revoltă împotriva celor care refuză măsurile.
Ce îi unește e credința de neclintit că doar ei au dreptate, iar toți cei care nu sunt de acord cu ei au carențe majore de inteligență și/sau etică.
În ce mă privește, am încercat să rămân fidelă unui citat celebru, dar al cărui autor e contestat (fiind atribuit ba lui John Maynard Keynes, ba lui Paul Samuelson, ba lui Winston Churchill) și care ar fi fost rostit ca răspuns la o acuzație de inconsecvență în opinii: „Când situația de fapt se schimbă, îmi schimb și eu părerea. Dumneavoastră ce faceți?”.
Într-o lume în care datele problemei se tot schimbă, plus că mi-e clar că nu înțeleg complet nici măcar puținele date pe care le dețin, nu e o poziție chiar confortabilă.
E mult mai simplu să nu trebuiască să reanalizezi nimic. În ultima lui carte, Think Again (tradusă în română cu titlul Regândește), Adam Grant face apologia gânditului și răzgânditului, dar începe prin a ne avertiza că suferim toți de o teribilă tendință de a prefera sentimentul că avem dreptate în detrimentul adevărului.
Și, evident, e mult mai simplu să simți că ai dreptate dacă nu lași să-ți intre în sfera conștientă nicio informație care ar putea să îți amenințe „dreptatea” deja stabilită. Subconștientul nostru e foarte priceput la a ne proteja de astfel de informații destabilizatoare; confirmation bias e un fenomen dovedit în nenumărate studii, în care oamenii (nu doar cei care sunt de altă părere decât noi, ci, șocant, chiar și ceilalți!) interpretează în mod constant informații neutre sau chiar contrare opiniei lor într-un sens care să confirme ceea ce se așteaptă să observe.
Fratele lui este desirability bias, tendința de a interpreta date neutre în sensul pe care ni-l dorim. Asta înseamnă că trebuie să facem un efort conștient să ne căutăm singuri nod în papură, să îmbrățișăm ceea ce Grant numește „bucuria de a fi greșit”.
Cum facem asta? Un prim pas e să devenim conștienți de tendințele înnăscute ale minții noastre. Apoi să facem un efort activ de a ne trece mintea pe „modul om de știință” – ceea ce n-ar trebui să fie dificil, având în vedere că suntem toți experți în virusologie și sănătate publică, nu?
Lăsând gluma la o parte, ceea ce Grant numește „modul om de știință” e un tip de gândire în care „pui la îndoială ceea ce știi, ești curios despre ceea ce nu știi și îți actualizezi părerile pe baza noilor date”. E vorba de un tip de flexibilitate mintală care nu are legătură cu IQ-ul – dimpotrivă, se pare că riscul de a pica în capcană e mai mare pentru oamenii foarte inteligenți, a căror capacitate de a recunoaște tipare îi face mai vulnerabili la stereotipuri și a căror capacitate de a construi argumente îi ajută să demonteze strălucit orice idee contrazice opinia pe care o dețin deja și în favoarea căreia au deja argumente impecabile.
Cum frumos spune Grant, cele două tendințe gemene pe care tocmai le-am menționat „nu doar că nu ne lasă să ne folosim inteligența, ci ne-o contorsionează, transformând-o într-o armă împotriva adevărului… tragedia fiind că, de regulă, nici nu ne dăm seama că gândim greșit”. Pe scurt, cum zicea o mătușă a mea, fără să știe că e expertă în psihologie, „unde e minte multă, e și multă prostie”.
În concluzie, vă urez, cu mult drag, un 2022 fericit, sănătos, dacă se poate inteligent, dar mai ales științific.