Cautare
Alexandra Florea

Contributor

Alexandra Florea

Lucrează în PRIVATE EQUITY, crește doi copii, cumpără mult mai multe cărți decât va putea citi vreodată și își pune constant întrebări despre cum ar trebui trăită viața.

Episodul 8. Lecții de pierdut cuvintele

Unul dintre obiectivele mele pe 2020 (știu, și mie îmi vine să râd când mă gândesc că aveam așa ceva, ce vremuri inocente erau în ianuarie!) a fost să mă pun la punct cu germana. Momentan, vorbesc doar suficient cât să comand, în perioada dinainte să se închidă cafenelele, un cappuccino cu lapte de ovăz și o porție de ouă la pahar cu Schnittlauchbrot (pâine cu unt și arpagic verde, marea mea descoperire culinară vieneză). Citește

Alexandra Florea
Alexandra Florea, | acum 3 săptămâni

Episodul 7. Despre conversații imposibile

Unul dintre lucrurile care mi-au plăcut cel mai mult la MBA a fost faptul că puteam discuta cu colegii mei despre absolut orice: de la probleme de evaluare a companiilor la on-line dating (trecând și prin scopul vieții și al universului, mai ales după al doilea pahar de vin), nu cred că există subiect pe care să nu-l fi abordat în cei doi ani pe care i-am petrecut văzându-ne la fiecare două săptămâni. Există însă o conversație la care am eșuat jalnic – cea despre inegalitatea de gen.Citește

Alexandra Florea
Alexandra Florea, | acum 3 luni

Episodul 6. Viața mea de hârtie

Mă numesc Alexandra și sunt dependentă de hârtie. E o confesiune rușinoasă, știu, în timpurile noastre electronice (ca să nu mai vorbesc de implicațiile legate de protecția mediului înconjurător). Dar pentru că Forbes Life e o revistă care se preocupă de lucrurile, mai mici sau mai mari, care ne înfrumusețează viața, sper că mă veți ierta dacă luna asta o să vă povestesc despre caiete, creioane și stilouri.Citește

Alexandra Florea
Alexandra Florea, | acum 5 luni

Episodul 5. Jocurile vârstelor – exerciții de inspirație

Unul dintre lucrurile ciudate pe care le făceam când eram adolescentă era să verific vârsta oamenilor pe care îi admiram, ca să văd dacă sunt mai tineri sau mai bătrâni decât mine. Dacă erau mai în vârstă, asta era o victorie - însemna că mai am timp să-i ajung din urmă.Citește

Alexandra Florea
Alexandra Florea, | acum 7 luni

Episodul 4. Despre cum am devenit stâlp de cafenea

La început, exercițiul mi s-a părut o prostie și m-am revoltat: cum vrei să îți descriu în detaliu ziua mea de lucru ideală dacă eu tocmai ți-am explicat că nu am nici cea mai vagă idee ce vreau să fac? Era în 2011, când mergeam în fiecare dimineață la birou cu același gând: nu mai pot și nu mai vreau.Citește

Alexandra Florea
Alexandra Florea, | acum 9 luni

Episodul 3. Niște fraieri, maică.

Nu știu dacă e normal – o să dau vina pe faptul că de o săptămână n-am dormit în același loc mai mult de o noapte –, dar aseară, așteptând un avion mult întârziat, într-un aeroport forfotind de toate națiile lumii, m-am trezit gândindu-mă din nou la ideea de specific național și mai ales la modul în care ne afectează psihologic faptul că ne-am născut și trăim într-o anumită țară.Citește

Alexandra Florea
Alexandra Florea, | acum 11 luni

Episodul 2. Lecții de canto

Totul a pornit de la bucata de sfârșit din „Mulți ani trăiască”. Știți care, nu? „La mulți ani”-ul final, unde, teoretic, ar trebui să mergi cu vocea mult mai sus, partea în care fiecare petrecere aniversară se împarte între cei care falsează și cei care mimează. (Plus, în anumite cazuri, unchiul ușor aghesmuit care se lansează într-un „Laaaa muuuuulți aaaaaaaani!” leonin și asurzitor.) Nu știu de ce, pe la 35 de ani, am hotărât că, fie ce-o fi, eu vreau să pot cânta nenorocirea aia de cântec până la sfârșit.Citește

Alexandra Florea
Alexandra Florea, | pe 15/11/2019

Episodul 1. Despre copii și curajul de a ne bucura

Pentru articolul de luna asta, îmi propusesem să scriu ceva simpatic despre parenting: lejer, de vară, despre cum să ne relaxăm în vacanță cu copiii, eventual cu un citat frumos din Brené Brown la sfârșit (pentru că un citat din Brené Brown e întotdeauna o idee bună). Urma să vă scriu câteva povestioare haioase de vacanță din copilăria mai timpurie a odraslelor mele (fiul meu, D, are zece ani, iar junioara, E, are aproape opt).Citește

Alexandra Florea
Alexandra Florea, | pe 20/09/2019