Pe fondul secetei și al temperaturilor extreme care afectează producția de energie din surse convenționale, energia fotovoltaică contribuie la menținerea echilibrului Sistemului Energetic Național în intervalele diurne, potrivit RPIA.
Asociația Industriei Fotovoltaice și a Stocării (RPIA) susține că sunt necesare investiții accelerate în stocare și în rețele pentru creșterea rezilienței sistemului energetic.
Energia fotovoltaică a asigurat peste jumătate din necesarul de consum de electricitate în intervalele diurne, pe fondul reducerii producției din surse convenționale cauzate de secetă și temperaturile ridicate, potrivit Asociației Industriei Fotovoltaice și a Stocării (RPIA).
Organizația arată că, în mai puțin de patru ani, în România au fost conectate la rețea peste 7 GW de noi capacități fotovoltaice, atât prin proiecte de mari dimensiuni, cât și prin instalații ale prosumatorilor.
RPIA estimează că România dispune în prezent de aproximativ 3 GWh de capacități de stocare a energiei, comparativ cu sub 1 GWh în urmă cu un an. Potrivit estimărilor Transelectrica citate de asociație, necesarul de stocare ar urma să depășească 10 GWh până în 2030, pentru integrarea noilor capacități din surse regenerabile și menținerea stabilității Sistemului Energetic Național.
Organizația propune introducerea unor facilități fiscale pentru investițiile în stocare și producție, reducerea temporară a impozitării pentru capacitățile instalate în următorii doi ani și limitarea la cel mult șase luni a termenelor de avizare, autorizare și racordare.
RPIA susține că dezvoltarea capacităților regenerabile, împreună cu sistemele de stocare și măsurile de flexibilizare a consumului, poate contribui la reducerea prețurilor angro la energie. Ca exemplu, asociația indică Spania, unde prețul mediu angro al energiei ar fi fost de aproximativ 61 euro/MWh în 2025, comparativ cu 107 euro/MWh în România.
Fii la curent cu tot ce contează în business-ul din România și abonează-te la canalul nostru de Whatsapp Forbes Romania.
De asemenea, intră în comunitatea Forbes România de pe Facebook și urmărește cele mai importante știri, analize și noutăți din business-ul local și nu numai.