Cautare




, Staff

IT |
|

Endava deschide două noi centre software în Timișoara și Brașov

Endava, business aflat în top 5 cele mai bune bune companii din România va deschide două noi birouri, la Timișoara și Brașov.
Endava_web_13

Reprezentanții companiei anunță deschiderea a două noi birouri la Timișoara și Brașov, atingând astfel cifra de șapte centre de dezvoltare software în România, după cele din Cluj-Napoca, Iași, București, Pitești și Târgu-Mureș.

„Extinderea în Timișoara și Brașov face parte din strategia de dezvoltare a companiei noastre, Endava având deja un hub IT regional aici. Competențele inginerilor din domeniul software, calitatea facultăților cu profil tehnic și potențialul foarte bun de creștere ne-au convins să alegem Timișoara și Brașovul, pentru cele mai noi centre de livrare Endava din România”, a declarat Claudiu Constantinescu, Regional Manager pentru Europa Centrală la Endava.

Compania a încheiat anul 2018 cu o cifră de afaceri de 501 milioane de lei, iar în luna iulie a aceluiași an, Endava s-a listat la bursa din New York sub simbolul DAVA. Capitalizarea bursieră a companiei era de 2.03 miliarde de dolari la data de 12 iunie 2019.

Săptămâna trecută, compania a anunțat vânzarea către Worldpay a diviziei fintech, care are în prezent 138 de angajați localizați în București.

Postează un comentariu

sau înregistrează-te pentru a adaugă un comentariu.

*

Comentarii

Nu există comentarii