FacebookTwitterLinkedIn


După ce în vara trecută devenea prima jucătoare venită din calificări care a câștigat un turneu de Grand Slam, Emma Răducanu va reprezenta producătorul german de automobile sport Porsche, în calitate de ambasador al mărcii.

La 19 ani, Emma Răducanu are deja în palmares trofeul unuia dintre cele mai prestigioase turnee de Grand Slam, US Open. Sportiva, care ocupă poziția a treisprezecea în clasamentul ATP, este membră a Ordinului Imperiului Britanic, fiind cea mai tânără femeie care a primit vreodată această onoare.

Emma Răducanu va debuta în aprilie la Porsche Tennis Grand Prix, la Stuttgart. Întâmplător sau nu, Emma are încă din copilărie o afinitate pentru automobilele Porsche. „Unul dintre primii mei antrenori de tenis conducea un 911. Ori de câte ori veneam la antrenament dimineața, îi vedeam mașina, o admiram și visam să stau într-o zi în propriul meu Porsche. În copilărie, mergeam la Brands Hatch să văd finala Porsche Carrera Cup – era cea mai distractivă zi a săptămânii”, spune sportiva.

„Emma întruchipează nu numai o nouă generație de jucătoare puternice și încrezătoare în sine, dar, ca personalitate, este și o inspirație și un model de urmat, dincolo de granițele sportului, pentru tinerele femei din întreaga lume. Ea este cel mai bun exemplu că cineva își poate atinge obiectivele dacă are încredere în sine și este pregătit să muncească din greu”, declară Oliver Blume, Președintele Comitetului Executiv al Porsche AG.

Emma Răducanu este prima sportivă britanică ce a câștigat un Grand Slam de la Virginia Wade, în 1977. Născută la Toronto, în Canada, s-a mutat împreună cu părinții ei în Marea Britanie când avea doi ani. Tatăl ei este originar din România, iar mama –  din China. A început să joace tenis la vârsta de cinci ani și a câștigat, la vârsta de 13 ani, Nike Junior International de la Liverpool, la doar opt zile după aniversarea acestei vârste. Este, prin urmare, cea mai tânără câștigătoare a turneului din istoria ITF.

Devenind ambasador Porsche, Emma Răducanu intră într-o comunitate ilustră, din care mai fac parte tenismena germană Angelique Kerber, jucătorul britanic de golf Paul Casey și fotbalistul Sami Khedira.