FacebookTwitterLinkedIn

Electrica a semnat un contract EPC pentru dezvoltarea proiectului fotovoltaic „Satu Mare 3”, cu o capacitate instalată de aproximativ 62,5 MWp, valoarea contractului fiind de aproximativ 27,9 mil. de euro, fără TVA.

Proiectul fotovoltaic „Satu Mare 3” este amplasat în vecinătatea comunei Doba, judeţul Satu Mare. Prin semnarea contractului EPC, proiectul intră în etapa de construcţie efectivă.

„Semnarea acestui contract marchează trecerea unui nou proiect strategic din etapa de dezvoltare în cea de execuţie. Construim, pas cu pas, un portofoliu de active de producţie care va susţine creşterea Grupului Electrica şi va consolida poziţia noastră pe piaţa energiei din România. Valorificăm capitalul atras prin emisiunea de obligaţiuni verzi pentru investiţii care generează capacităţi noi de producţie, susţin securitatea energetică şi creează valoare pe termen lung”, a declarat Alexandru Chiriţă, CEO Electrica.

Proiectul se aliniază obiectivului strategic al grupului de a dezvolta un portofoliu de producţie de energie electrică de până la 1 GW până în anul 2030. Finanţarea costurilor investiţionale aferente proiectului va fi asigurată cu prioritate din fondurile atrase de Electrica prin emisiunea de obligaţiuni verzi realizată în anul 2025.

Grupul Electrica deserveşte 4 milioane de utilizatori, acoperind 18 judeţe din trei zone geografice pentru distribuţia energiei electrice (Transilvania Nord, Transilvania Sud şi Muntenia Nord), şi întreg teritoriul ţării pentru furnizarea energiei electrice, mentenanţă şi servicii energetice. Din iulie 2014, societatea holding a Grupului este listată la Bursele de Valori din Bucureşti şi Londra, având capital majoritar privat.

Fii la curent cu tot ce contează în business-ul din România și abonează-te la canalul nostru de Whatsapp Forbes Romania.

De asemenea, intră în comunitatea Forbes România de pe Facebook și urmărește cele mai importante știri, analize și noutăți din business-ul local și nu numai.