FacebookTwitterLinkedIn

Autoritățile susțin că pesta porcină africană (PPA) a redus semnificativ efectivele de porci mistreți. În anumite areale, în special în zona de deal și câmpie, efectivele de porc mistreț s-au redus cu până la 90%.

„Din păcate, o dată cu apariția pestei porcine africane efectivele de porc mistreț s-au redus în fondurile administrate, în special în fondurile din zona de câmp și deal, în zona de munte cazurile au fost mai puține. În anii anteriori spre exemplu pe Fondul 33 Siriu au fost găsite 7 exemplare moarte. Anul acesta nu au fost găsite animale moarte dar efectivul se vede și din evăluari și din urme. Sunt suficiente date care ne dau clar o scădere a efectivelor de porc mistreț chiar cu 60-70 la sută mai mici, în special în zona de câmp spre 80-90 la sută. Sunt fonduri în care porcul mistreț a dispărut. Pe fondurile de munte aveam în jur de 50-60 de exemplare ori acum au scăzut la 35-40 de exemplare maxim, motiv pentru care am redus și cota de recoltă”, a punctat responsabilul cu vânătoarea din cadrul Direcției Silvice Buzău, Liviu Marfiuc.

Direcția Sanitar Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor (DSVSA) pune reducerea efectivelor porc mistreț pe seama unei presiuni virale ridicate și a răspândirii PPA de către animale dintr-un fond forestier într-altul.

„Au scăzut efectivele semnificativ în mediul silvatic, nu au rezistat virusului PPA. Există o presiune foarte mare din cauza faptului că în mediul silvatic PPA evoluează și apar cazuri frecvente. În urma partidelor vânătoare se fac analize la carnea recoltată în direcția PPA și examen trichineloscopic, ultimul caz pozitiv fiind înregistrat pe fondul de vânătoare Berca în luna noiembrie 2023. Porcii mistreți migrează în mediul silvatic dintr-un fond forestier în altul, putând să se deplaseze pe distanțe de până la 100 km. Nu există o barieră în mișcarea acestora. Pot ajunge în Buzău din Vrancea sau din Covasna sau invers pot migra în județele limitrofe și pot transfera virusul dintr-o zonă în alta. Din acest motiv se impune respectarea cu strictețe a măsurilor de biosecuritate astfel încât vânătorii să nu ducă virusul PPA în gospodăriile de pe raza unităților administrativ teritoriale”, a completat purtătorul de cuvânt al DSVSA Buzău, Iulian Moca.

DSVSA atrage atenția cu privire la faptul că porcii mistreți sunt vectorii principali ai îmbolnăvirilor cu PPA în exploatațiile profesionale sau în gospodării.