FacebookTwitterLinkedIn

Într-un context financiar volatil, în care falimentul Silicon Valley Bank a zguduit piața americană, iar acțiunile Credit Suisse, în continuă scădere, dau emoții acționarilor și investitorilor, cu toate că Banca Centrală Elvețiană a decis să intervină în ajutorul său, investițiile imobiliare ar putea reprezenta un „colac de salvare”, potrivit lui Eduard Uzunov, președintele companiei Regatta Real Estate.

„După cum se observă în ultimele zile, piața financiară este în fierbere, situația unor bănci devine foarte volatilă și dă frisoane celor care au banii în bănci. Telefonul mobil îți permite să faci tranzacții instant, fapt ce poate conduce la căderea unei bănci în doar câteva ore. În acest moment al pieței, este cel mai important să investești în imobiliare, în oferte cu locații extraordinare, care nu se devalorizează”, este de părere Eduard Uzunov, președinte și fondator al Regatta Real Estate.

În opinia sa, imobiliarele sunt cea mai sigură investiție în acest moment. Strategia companiei este de a găsi cele mai bune locații și a vinde „cele mai scumpe proprietăți.”

Anul trecut, Regatta a bifat câteva tranzacții de excepție: cel mai scump teren vândut în România, cu 5.980 de euro, în zona Primăverii; o tranzacție de 7.000.000 de euro în zona Barbu Vacarescu, unde se va dezvolta proiectul One City Club, iar la finalul anului s-a semnat One Plaza Athenee din strada Clemenceau, o clădire în construcție unde va funcționa un hotel, cu o valoare de 13.000.000 de euro.

Compania de consultanță imobiliară Regatta împlinește în acest an 30 de ani de activitate, fiind una dintre cele mai importante și mai longevive companii cu capital integral românesc și unul dintre dintre jucătorii cheie ai industriei de real estate.