Un centru conceput special pentru elevi şi studenţi, care demonstrează cum se desfăşoară procesul de reciclare, într-un mod clar şi antrenant, a fost inaugurat la Depozitul de Reciclare din localitatea Ştefăneştii de Jos, judeţul Ilfov.
Centrul face parte dintr-un proiect inovator, cu elemente arhitecturale din carton reciclabil şi facilităţi multimedia. Acesta parţine DS Smith, o companie a grupului International Paper, producător de soluţii de ambalare sustenabile.
Investiţia le oferă elevilor de toate vârstele şansa de a învăţa mai multe despre circularitate şi de a înţelege impactul acţiunilor lor, sub îndrumarea experţilor din cadrul DS Smith. Specialiştii companiei au rolul de facilitatori şi pot transmite informaţiile într-o manieră practică, accesibilă şi adecvată vârstei vizitatorilor.
Printre participanţii la inaugurare s-au aflat ambasadorul Regatului Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord la Bucureşti, Giles Portman, şi secretarul de stat în Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor, Raul Pop.
„Când am primit invitaţia la acest eveniment, ştiam deja că DS Smith este o companie pentru care sustenabilitatea şi responsabilitatea reprezintă valori fundamentale. Experienţa de astăzi însă – discuţiile, conceptul centrului şi entuziasmul copiilor – m-a impresionat în mod deosebit. Schimbarea se produce atunci când înţelegem că lucrurile importante încep cu fiecare dintre noi şi cred că aici, în Ştefăneştii de Jos, pot fi scrise poveşti de succes”, a declarat ambasadorul britanic.
Conceptul inaugurării a fost unul informal, care a îmbinat mesajele oficiale din deschidere cu activităţile creative ce pot fi realizate în cadrul Centrului.
„În DS Smith credem cu adevărat în ceea ce facem şi profităm de fiecare ocazie pentru a vorbi despre circularitate. Acum, avem şansa de şi a realiza o demonstraţie pentru tinerele generaţii, într-un spaţiu sigur şi primitor. Centrul Experienţial pe care l-am inaugurat astăzi este o premieră la nivel de Grup, de care suntem foarte mândri. De altfel, România are un rol important în strategia noastră regională, iar prin investiţii precum aceasta demonstrăm cum colaborarea dintre diviziile Recycling, Paper şi Packaging poate contribui concret la construirea unei economii circulare”, a menționat Mike Harrison – Director DS Smith Recycling.
La acţiune a luat parte şi un grup de elevi de la Cambridge School of Bucharest, selectaţi pentru implicarea activă în proiecte legate de mediu.
„Prin Centrul Experienţial de la Ştefăneşti, facem un pas înainte, de la zona rezervată profesioniştilor, către publicul larg. O vizită aici oferă o perspectivă clară asupra modului în care funcţionează reciclarea şi cum gesturile mici, însumate, pot avea un impact semnificativ. Vedem această iniţiativă ca pe o investiţie în educaţie şi conştientizare şi ne bucurăm să invităm şcolile şi facultăţile să se înscrie pentru un tur ghidat de unul dintre colegii noştri”, a subliniat Doru Păducel – Director General, DS Smith Recycling România.
Grădiniţele, şcolile şi universităţile se pot înscrie gratuit pentru un tur ghidat, completând formularul de pe site-ul companiei.
În România, DS Smith deţine un centru de coordonare a operaţiunilor de reciclare în Bucureşti, două depozite de reciclare în Ştefăneşti şi Cluj-Napoca, o fabrică de hârtie în Zărneşti, două unităţi de producţie de ambalaje în Ghimbav şi Timişoara şi trei centre de servicii, în Piteşti, Timişoara şi Otopeni, judeţul Ilfov, unde lucrează în total 650 de angajaţi.
DS Smith, o companie a grupului International Paper, este unul dintre principalii furnizori globali de ambalaje sustenabile pe bază de fibre, activitate susţinută de operaţiuni de reciclare şi de fabricare a hârtiei.
Fii la curent cu tot ce contează în business-ul din România și abonează-te la canalul nostru de Whatsapp Forbes Romania.
De asemenea, intră în comunitatea Forbes România de pe Facebook și urmărește cele mai importante știri, analize și noutăți din business-ul local și nu numai.