Cautare




, Contributor

Timp liber |
|

A doua  lună de miere,  cu doi copii, în Seychelles

Suntem deseori întrebați care este cea mai frumoasă destinație de plajă în care am călătorit. Evident că este o ierarhizare imposibil de făcut și că fiecare loc are farmecul său, dar în mod cert destinațiile din Oceanul Indian sunt superbe: Zanzibar, Mauritius, Maldive. Însă, o destinație de plajă foarte apropiată de sufletul nostru este Seychelles, o țară și un arhipelag de aproximativ 115 insule din Oceanul Indian, cu puțin peste 95.000 de locuitori, adică o treime din populația orașului Brăila. Am descoperit-o acum 5 ani, când ne-am sărbătorit luna de miere, iar de atunci ne-am dorit foarte mult să revenim. Sunt locuri în lumea asta în care știu că nu mă voi mai întoarce, dar în Seychelles am simțit mereu că o să revin.
 aboneaza-te
IMG_8137

Destinație pentru luna de miere sau pentru aventuri în familie?

Cunoscută drept destinația de lună de miere preferată de vedete, în special pentru intimitatea oferită de insulele private, principalul tip de turism în Seychelles este cel de cuplu. Prințul William și Kate Middleton și-au petrecut aici luna de miere, la fel și George și Amal Clooney sau Salma Hayek. Cu toate acestea, insulele din Seychelles au și foarte multe activități interesante de oferit familiilor cu copii sau cuplurilor care își doresc mai mult decât să stea la plajă. Natura a fost incredibil de generoasă cu acest loc, astfel ca într-o singură vacanță poți încerca de la kayak și snorkeling, până la drumeții pe munte sau trasee spre plaje izolate sau prin rezervații naturale protejate. În Seychelles poți ajunge pe insule nelocuite, transformate în rezervații naturale, habitatul a sute de specii unice de păsări, plante endemice, dar și al țestoaselor uriașe Aldabra.

„Adevărata” Grădină a Raiului

Deși suntem obișnuiți să o numim ca fiind paradisiacă prin prisma nisipului alb și a apei turcoaz, ei bine, în Seychelles, natura este cea care a generat ideea că acesta ar putea fi locul Grădinii Edenului. Cu peste 100 de plante și animale endemice, o vegetație de un verde intens tot timpul anului și animale spectaculoase, natura de aici transformă orice vizită în Seychelles într-o adevărată lecție de biologie. Dintre plantele care se găsesc doar aici, cea mai căutată este Coco de Mer, celebra nucă de cocos dublă, cu o formă specială, care se găsește doar pe insula Praslin și pe insula Curieuse din Seychelles. Ce mi-a plăcut foarte mult în Seychelles la ambele vizite a fost grija lor față de natură, atât a celor din resorturile de lux, cât și a oamenilor simpli. 46% din suprafața întregului arhipelag este de fapt considerată rezervație naturală și este nelocuită, aici aflându-se nici mai mult, nici mai puțin de 20 de Parcuri Naționale.

Unul dintre resorturile unde am stat, Constance Ephelia, despre care am mai scris în revista FORBES, avea două plaje în interiorul său, una complet privată și una publică, cu ieșire la un parc maritim. Practic, acolo îți puteai lua echipamentul de snorkeling și la doi pași de țărm puteai vedea spectacolul din adâncul mării, sumedenie de pești colorați sau corali.

Casa țestoaselor Aldabra – cea mai mare specie de țestoase de uscat din lume

Întâlnirea cu țestoasele gigant Aldabra a fost cea mai frumoasă și spectaculoasă surpriză pentru copii. Deși reticenți la început, au învățat cum să le mângâie pe carapace și cum să se comporte în jurul lor. Sunt una dintre cele două specii de țestoase gigant care există în lume, primind numele după Atolul Aldabra, din Seychelles. O specie similară mai poate fi admirată în Insulele Galapagos din America de Sud. Pe insula Desroches, o micuță insulă care găzduiește unul dintre resorturile din Seychelles ce aparțin de lanțul Four Seasons, la care ne-am cazat, există o populație de aproximativ 150 de țestoase Aldabra. Este interesant de știut că pot trăi până la 150 de ani, pot cântări până la 250 de kg, iar lungimea carapacei poate ajunge la 150 de cm. Sunt ierbivore, se hrănesc cu frunze, dar nu refuză nicio porție sănătoasă de fructe.

Lecție de gătit mâncare creolă sau cum ne-am convins copiii să mănânce salată

Îmi doresc foarte mult să îi învăț pe cei 2 copii, Alex și Vlăduț, că vacanțele nu sunt doar despre plimbări și locuri frumoase. Sunt despre experiențe, unele mult mai profunde și mai pline de simboluri și învățături decât am putea face noi acasă. Mâncarea este o parte importantă din cultura țărilor în care ajungem, astfel că una dintre cele mai frumoase experiențe din vacanța noastră în Seychelles a fost un curs de gătit cu chef-ul de la resortul Raffles Seychelles.

Cei mai mulți oameni vin în Seychelles în căutarea imaginilor idilice cu plajele cu nisip alb, apa turcoaz și stâncile de granit. Dar pleacă îndrăgostiți de locuitorii și de mâncarea de aici. Mâncarea creolă este o combinație colorată și intens aromată, preluând câte ceva din specificul tuturor popoarelor care au trecut pe aici, la fel ca limba lor, care este o combinație de swahili, franceză și engleză. Cea mai puternică influență în gastronomie este cea Africană, aș spune eu, dar se folosesc foarte mult și condimentele tipice bucătăriei indiene: turmeric/curcuma și curry, în special. Se mai regăsesc similitudini cu bucătaria vestică, în special franceza, britanica sau spaniola, dar și chineza, adică bucătăria celor care au ajuns în Seychelles de-a lungul timpului. Noi am gătit salată cu palmier, orez fiert la abur și pui cu curry, iar la desert cartof dulce fiert în mult lapte de cocos. Copiii au învățat despre condimente, despre legumele locale, iar la final au și mâncat salată de palmier gătită împreună.

Eforturi reale pentru un turism „verde”

„Sustenabilitate” va fi probabil cel mai folosit cuvânt al acestui deceniu. De multe ori însă este gol de însemnătate și eforturile sunt pur marketing. În Seychelles am văzut resorturi turistice care au renunțat complet la plastic, care foloseau exclusiv paie de bambus, sticlele cu apă primite în cameră erau din sticlă, sterilizate și reumplute de hotel (cei de la Four Seasons spuneau că în felul acesta economisesc câteva sute de mii de sticle de plastic pe an la cele 2 resorturi de pe insulele Mahe și Desroches), nu existau saci de gunoi de plastic, cosmeticele erau puse în recipiente de ceramică, plus multe alte lucruri mici, dar semnificative.

Pauza de relaxare în Doha

Pentru a ajunge în Seychelles noi am zburat cu Qatar Airways, cu escală la Doha. Am avut două zboruri scurte, de aproximativ 5 ore fiecare, iar la retur am mai rămas 2 zile în capitala Qatarului, Doha. A fost pentru prima dată când am decis să nu facem drumul cu avionul dintr-un foc și nu a fost o alegere greșită. Am explorat Doha împreună cu piticii, ne-am plimbat pe străduțele întortocheate ale bazarului, am admirat clădirile moderne ale muzeelor noi din Doha, am găsit restaurante foarte bune și ne-am bucurat de 25 de grade Celsius în luna februarie.

Răzvan Pascu, ghidul Forbes Kids prin țări exotice

Răzvan Pascu are 35 de ani, a lucrat în 2 multinaționale și acum este antreprenor, cu companii în mai multe domenii de activitate. Principalele activități ale sale sunt consultanță în marketing turistic, organizarea de evenimente corporate și activități de Marketing & PR. Răzvan Pascu a fost parte din generația Forbes 30 sub 30, este pasionat de călătorii și are o comunitate pe Facebook și Instagram de peste 250.000 de followeri. Răzvan semnează în Forbes Kids rubrica de călătorii alături de copii și ne va „plimba“ în fiecare număr al revistei prin destinații exotice.

Postează un comentariu

sau înregistrează-te pentru a adaugă un comentariu.

*

Comentarii

Nu există comentarii