DN AGRAR Group continuă investițiile în ferma Apold, prin achiziția a 800 de vaci din rasa Holstein.
Reprezentanții fermei zootehnice susțin că o mare parte din cele 800 de vaci Holstein este deja gestantă, astfel că până la sfârșitul lunii iulie acestea vor deveni productive în totalitate.
Scopul acestei achiziții este reprezentat de creșterea capacității de producție, dar și de reînnoirea efectivului de vaci de muls și tineret bovin. Tot pentru ferma Apold, compania a cumpărat suplimentar 200 de adăposturi de tip IGLU pentru tineretul bovin, totalizând în prezent un număr de 600 de unități, capacitate suficientă să acopere creșterea efectivelor fermei.
Utilizarea adăposturilor de tip IGLU se întinde pe aproximativ 3 luni. După această perioadă, vițeii vor fi transferați la ferma Prodlact (a cărei activitate constă în creșterea bovinelor de lapte), unde vor rămâne pentru aproximativ 20 de luni, perioadă pe care o petrec atât în interior, cât și pe câmp.
„Până în prezent, achizițiile pentru ferma Apold ajung la un efectiv de 1.200 de animale, o parte dintre acestea fiind folosită pentru reînnoirea efectivului de vaci de muls, iar altă parte pentru a întregi noua capacitate de producție a fermei. Investițiile realizate anul trecut, pentru modernizarea și extinderea sălilor de muls, ne permit atât creșterea efectivului de bovine, cât și a producției de lapte, fără a face rabat de la standardele de calitate care definesc compania noastră”, susține Jan Gijsbertus de Boer, președinte al Consiliului de Administrație DN AGRAR Group.
DN AGRAR totalizează peste 11.000 de animale, atât vaci de lapte, cât și tineret bovin. Obiectivul companiei este să ajungă în acest an la un efectiv de aproximativ 12.500 de animale.
Grupul DN AGRAR include în portofoliul său, un număr de 15 societăți, dintre care 4 ferme, a căror activitate principală o reprezintă atât creșterea bovinelor de lapte (ferma Prodlact), cât și producția de lapte de vacă (fermele Cut, Lacto Agrar și Apold – ultimele două achiziționate în ultimele 14 luni).
Grupul oferă servicii de logistică și transport al laptelui de vacă cu autovehicule specializate atât pe teritoriul național, cât și la nivel european.
DN AGRAR Group activează în centrul Transilvaniei, în județele Alba, Sibiu și Hunedoara. Compania a fost înființată în 2008 de Jan Gijsbertus de Boer și este listată la Bursa de Valori București, în piața AeRO din 2 februarie 2022.