Distrigaz Sud Rețele a realizat în 2022 investiții totale în rețeaua de distribuție a gazelor naturale în valoare de 555 milioane de lei, ”în ciuda unui context de piață dificil”.
”Acestea au fost direcționate prioritar în modernizarea sistemului de distribuție prin înlocuirea conductelor din oțel cu cele din polietilenă și în extinderea acestuia prin racordarea de noi clienți”, a anunțat compania.
Compania a alocat, anul trecut, un buget de circa 220 milioane de lei pentru înlocuirea a 120 de kilometri de conducte și branșamente, a 12.000 posturi de reglare-măsurare și a 250.000 contoare de gaze natural.
Planurile de investiții ale companiei au condus, în decursul a 10 ani, la o reducere cu 25% a cantităților de gaze naturale destinate consumului tehnologic precum și la diminuarea emisiilor de metan echivalente.
Alte 335 milioane de lei au fost investite în lucrăril de extindere a rețelelor și de majorare a numărului de locuințe racordare la acest serviciu.
”Pentru cei 85.000 de clienți noi conectați la rețea, au fost puși în funcțiune 430 de kilometri de conducte și realizate 28.000 de branșamente noi”, potrivit companiei.
Distrigaz Sud Rețele are peste 2 milioane de clienți în România și 2.767 de angajați.