Ministrul propus pentru portofoliul Ministerului Mediului, Apelor şi Pădurilor, Diana Buzoianu, a primit aviz favorabil din partea comisiilor de specialitate ale Senatului şi Camerei Deputaţilor.
Nominalizarea a fost aprobată cu 21 de voturi „pentru” și 20 „împotrivă”, într-o audiere în care ministrul propus a prezentat rezultatele obținute în zona de control, investiții și atragere a fondurilor europene, dar și principalele direcții de reformă pentru perioada următoare.
Unul dintre principalele argumente prezentate de Buzoianu a fost intensificarea activității instituțiilor aflate în subordinea Ministerului Mediului. Potrivit datelor prezentate în cadrul audierii, numărul controalelor, al sancțiunilor și al sesizărilor penale a crescut în ultimii ani, în timp ce prejudiciile constatate în primele opt luni din 2026 au fost cu 186% mai mari decât în întreg anul 2025.
„Nu există nicio instituție în subordinea Ministerului Mediului care să nu fi crescut exponențial numărul de controale, numărul de sancțiuni aplicate, numărul de sesizări penale, numărul de nereguli descoperite în 2025 față de 2024 și în 2026 față de 2025”, a declarat Diana Buzoianu.
În cazul Gărzii Naționale de Mediu, Buzoianu a indicat o creștere a numărului de controale de la aproximativ 35.000 în 2021 la 39.000 în 2025. În același interval, valoarea amenzilor aplicate a crescut de la 107 milioane de lei la 163 de milioane de lei.
Tendința de creștere s-a menținut și în 2026. În primele opt luni ale anului, numărul amenzilor aplicate a fost cu 43% mai mare față de aceeași perioadă de referință, în timp ce valoarea amenzilor a crescut cu 61%, potrivit datelor prezentate de ministrul propus.
Un alt exemplu invocat a fost cel al controalelor efectuate în zona balastierelor. În 2025, Garda de Mediu a aplicat 366 de sancțiuni și amenzi în valoare de aproximativ 10 milioane de lei în urma verificărilor efectuate în acest sector.
Buzoianu a susținut că și în cazul Administrația Națională Apele Române rezultatele controalelor au evidențiat un număr semnificativ de nereguli, în special în zona exploatărilor de agregate minerale.
Un indicator prezentat în cadrul audierii a fost valoarea prejudiciilor constatate de instituțiile de control. În primele opt luni ale anului 2026, acestea au fost cu 186% mai mari decât în 2025, în condițiile în care numărul inspectorilor nu a crescut.
„Este vorba de aceiași inspectori, este vorba de aceleași structuri, dar care brusc au reușit să facă de două ori mai multă muncă, au reușit să scoată la iveală de două ori mai multe ilegalități, să sancționeze de două ori mai multe fapte ilegale”, a spus Diana Buzoianu.
Ministrul propus a indicat astfel creșterea capacității de control drept una dintre principalele schimbări pe care ministerul urmărește să le consolideze.
1,3 miliarde de euro atrase prin PNRR
Pe componenta de investiții, Buzoianu a afirmat că Ministerul Mediului și-a îndeplinit toate țintele asumate prin Planul Național de Redresare și Reziliență și că au fost atrase fonduri în valoare de 1,3 miliarde de euro.
Banii au finanțat, printre altele, proiecte pentru infrastructura de apă și canalizare, centre de aport voluntar și insule ecologice.
Ministerul a creat un mecanism prin care proiectele care nu mai puteau continua prin PNRR să fie preluate prin Fondul pentru Mediu. Potrivit Dianei Buzoianu, mecanismul a permis salvarea unor proiecte în valoare de aproximativ un miliard de euro.
„Un miliard de euro care vor fi duși pentru a fi finalizate proiecte de apă-canal, proiecte de centre de aport voluntar, proiecte de fabrici de reciclare și colectare, infrastructură critică de care sute de mii de români au nevoie”, a declarat aceasta.
În domeniul apelor, Buzoianu a menționat lansarea proiectului „Inspectorul Balastierelor”, destinat creșterii capacității de verificare a exploatărilor de agregate minerale.
Totodată, ministerul a identificat mii de construcții ilegale pe plajele din România, potrivit unui raport prezentat de ministrul propus. Până în prezent, peste 100 dintre acestea au fost demolate.
„Am reușit să scoatem la iveală un raport care stătea la sertare de ani de zile, cu mii de construcții ilegale pe plajele din România. Deja avem peste 100 de construcții ilegale care au fost dărâmate”, a afirmat Buzoianu.
Buzoianu a mai susținut că peste 80% din bugetul Ministerului Mediului este destinat investițiilor sau proiectelor asimilate investițiilor.
Un domeniu pentru care finanțarea a crescut semnificativ este cel al infrastructurii hidrotehnice. Potrivit datelor prezentate în audiere, finanțarea acordată barajelor de la bugetul național în 2026 este de cinci ori mai mare decât în 2025.
„Zeci de proiecte care în anii anteriori nu primiseră finanțare și care anul acesta și-au început șantierele. Cărămidă cu cărămidă, o grămadă de proiecte care nu au fost luate sau prioritizate în anii anteriori au reușit să-și găsească finanțarea necesară”, a declarat Diana Buzoianu.
Pentru perioada următoare, Buzoianu a indicat finalizarea reorganizării Romsilva și a Administrației Naționale „Apele Române”, alături de creșterea capacității de control și introducerea unor mecanisme de evaluare și recompensare a performanței.
În cazul Apelor Române, reorganizarea aflată în discuție cu sindicatele prevede mutarea structurii de inspecție de la nivel local la nivel național.
Potrivit ministrului propus, schimbarea urmărește reducerea presiunilor exercitate asupra inspectorilor la nivel local și creșterea independenței operaționale a acestora.
„Vrem să ducem mai mulți oameni pe zona operativă”, a afirmat Buzoianu.
Diana Buzoianu va trebui, în cazul validării politice a nominalizării, să gestioneze în perioada următoare unul dintre portofoliile cu cea mai mare componentă de investiții publice și fonduri europene, într-un context în care ministerul are în față atât finalizarea proiectelor finanțate prin PNRR, cât și reorganizarea unor instituții-cheie și consolidarea mecanismelor de control în domeniul mediului și al apelor.
Fii la curent cu tot ce contează în business-ul din România și abonează-te la canalul nostru de Whatsapp Forbes Romania.
De asemenea, intră în comunitatea Forbes România de pe Facebook și urmărește cele mai importante știri, analize și noutăți din business-ul local și nu numai.