Forbes România își propune să surprindă opiniile și strategiile liderilor de business în fața creșterii TVA, modificării impozitului pe dividende și introducerii unor noi cote diferențiate. O radiografie a modului în care mediul de afaceri percepe, anticipează și gestionează aceste provocări fiscale.
Sever Savanciuc, CEO Lowe Group
Forbes: Cum estimați ca vă va afecta modificarea cotelor de TVA prețul produselor, serviciilor și volumele de vânzări până la sfârșitul acestui an?
Sever Savanciuc: Brandurile care investesc în vremuri grele sunt cele care câștigă. În ultimii ani, bugetele de marketing au devenit mai reziliente. Da, orice schimbare fiscală lovește, dar industria de comunicare nu mai este primul lucru tăiat de pe listă.
Dimpotrivă – clienții noștri știu că publicitatea inteligentă este arma secretă în perioade de incertitudine. Cine taie acum din comunicare, pierde cursa.
Forbes: Ce impact estimați că va avea creșterea TVA și a altor taxe asupra cifrei de afaceri a companiei dvs în 2025?
Sever Savanciuc: Ce vedem noi, la clienții Lowe Group, este că mediul de afaceri rămâne activ și investește în comunicare.
Finalul de an se aliniază cu așteptările noastre, semn că multe companii au anticipat schimbările fiscale și le-au integrat în planuri.
Da, este posibil ca anumite decizii strategice pe termen lung – investiții mari, inovații – să fie amânate. Atât timp cât există percepția că valul fiscal nu s-a încheiat, indecizia va persista.
Însă vestea bună este că se creează mai multe oportunități pentru brandurile curajoase, empatice, vizionare, care vor avea de câștigat tocmai pentru că investesc în aceste momente.
Forbes: În ce măsură noile măsuri fiscale vor afecta planurile de investiții sau extindere pentru 2025-2026?
Sever Savanciuc: Nu punem sub semnul întrebării succesul din viitor pentru a proteja prezentul.
La Lowe Group, accelerăm transformarea digitală și investim masiv în talente. Pentru că mediocritatea e mai scumpă decât orice taxă.
Singura problemă reală? Impredictibilitatea. Curajul în business se hrănește din stabilitate și încredere, iar pe acești piloni mai avem mult de construit ca țară.
Forbes: Dacă ar fi să transmiteți guvernului o recomandare legată de implementarea acestor măsuri, care ar fi aceasta?
Sever Savanciuc: Comunicați ca profesioniștii, nu ca politicienii!
Businessul nu cere minuni, ci claritate. Mediul de afaceri are nevoie de stabilitate și de măsuri aplicate holistic. Reformele fiscale trebuie să inspire încredere. Recomand autorităților curaj, o direcție clară și, neapărat, comunicare transparentă.
(6 august 2025)