Cautare




, Contributor

Între noi părinții |
|

Despre motivație sau cum să găsim împreună „DE CE-ul“ învățării

Urania Cremene este mamă și, probabil, cel mai apreciat expert în Parenting din România. Este autoarea All About Parenting, primul program de parenting din țară și unica metodologie de parenting din lume dezvoltată pe baza celor mai noi cercetări în știința motivației, cum e Teoria Autodeterminării. În ultimii 5 ani, Urania Cremene și trainerii din echipa All About Parenting au organizat peste 2.000 de seminarii gratuite, conferințe si workshop-uri intensive la care au participat peste 250.000 de părinți din toată țara.
A,Father,Helps,His,Little,Daughter,To,Do,Her,Homework

Circulă pe internet în ultimul timp o „glumă“! „Fiule, suntem într-un impas! Vrei să ne dai o mână de ajutor la temele tale?”

Amuzant sau nu, este o anecdotă care cuprinde și un adevăr!  Părinții care, odată ce ajung acasă, devin profesori cu jumătate de normă (sau normă întreagă) pentru copiii lor sunt puși în această perioadă în fața unor adevărate provocări!

Iată ce mi-au scris doar câteva dintre mamele pentru care rezolvarea temelor copiilor face parte din sarcinile lor zilnice:

„La noi e jale! Mihai își face temele când mă întorc de la serviciu! El e deja obosit, iar eu numai chef de teme nu am după 8 ore de muncă!»“,

„Fetița mea nu se descurcă deloc la geometrie! Eu am urât matematica la școală și acum sunt forțată să reiau materia ca să o ajut pe ea!“,

„Dacă n-aș sta cu gura pe el, s-ar duce la școală cu temele nefăcute! Așa că mă așez la masă și facem temele împreună. Am altă soluție?“

Adevărul e că, da, ai altă soluție și o să-ți explic imediat despre ce e vorba.

Problema e că atât de mulți părinți își fac griji că ai lor copii nu vor lua note mari, nu vor intra la clasa pregătitoare sau nu vor încheia anul școlar încât uită că temele sunt responsabilitatea copiilor, nu a părinților.

Iar când tu tragi în locul lui, cu intenția de a-l ajuta, află că mai degrabă ești un obstacol decât un sprijin pe termen lung pentru al tău copil.

Problema și mai mare e că, în aceste vremuri schimbătoare, copilul pierde DE CE-ul învățării.

Nu mai înțelege de ce trebuie să învețe pentru o materie care nu îi place.

Nu mai înțelege de ce la ora de clasă avea impresia că știe cum se fac înmulțirile, iar acasă nu se descurcă să rezolve problemele.

Nu mai înțelege de ce și în weekend trebuie să facă meditații la materii pe care oricum nu le înțelege.

Copilul e din ce în ce mai plictisit, fără chef de învățat și poate ce-l mai motivează să facă temele e vacanța la munte promisă sau cele 30 de minute în plus la desene, după terminarea temelor.

Astfel că, întrebarea pe care te invit să ți-o adresezi nu este: „La ce să renunț din timpul meu ca să fac temele copilului?”, ci

„Cum să-l ajut să-și găsească motivația de a-și face singur temele?“

Hai să o luăm pe rând… și să vedem împreună DE CE motivația copilului tău este atât de scăzută, când vine vorba de teme sau școală, în general.

Înainte de toate, este important să știi că fiecare ființă umană se naște cu 3 nevoi psihologice de bază (selfdeterminationtheory.org. Dr. Richard Ryan, Dr. Edward Deci):

  • nevoia de conectare (vreau să fiu văzut, respectat, să mă simt important, să știu că eu contez, să aparțin, să mă simt unic),
  • nevoia de competență (vreau să învăț, să mă simt capabil, să pot face lucruri singur, să mă dezvolt) și
  • nevoia de autonomie (vreau să iau decizii, să fac alegeri, să mă simt sursa propriilor mele acțiuni).

Ei bine, de cele mai multe ori școala (sau mai bine zis cadrele didactice, sau părinții care ajută mai mult ca niciodată în procesul de învățare), nu reușesc să satisfacă copilului aceste 3 nevoi. Copiii se simt ca introduși într-un pat procustian, în care trebuie să fie aidoma celorlalți, să se dezvolte în același ritm, să învețe aceleași lucruri, comparați fiind mai mereu, alături de cadre didactice sau părinți al căror unic scop (simt copiii) sunt rezultatele școlare, parcurgerea materiei sau finalizarea temelor, iar nicidecum cine sunt ei ca personalități distincte, cu opinii unice și ritm individual.

Comunicarea se face unidirecțional, de la adult către copil, privit în acest proces ca fiind un recipient doar bun de primit informație, pe nemestecate. Curiozitatea, care nu ar trebui să ne părăsească toată viața, dacă am avea șansa întâlnirii cu dascăli sau mentori hăruiți, începe să pălească în fața presiunii, testărilor, comparațiilor, listelor interminabile de teme sau activități a căror menire nici măcar cei care îndeamnă la completarea lor nu par să o știe.

Copilul nu mai simte că părintelui îi pasă de el. Nu poate spune nici „profesorului îi pasă de mine“. Întrebarea „de ce“, atât de prezentă pe buzele copiilor în anii explorării continue, rămasă fără răspuns, sau expediată nerăbdător într-un „așa trebuie“, devine inutilă. Pare că școala trebuie făcută, temele trebuie făcute, activitățile și fișele la fel, și nimănui – nici profesorilor, nici părinților – nu le place treaba asta. De ce mi-ar plăcea mie – se gândesc, evident, copiii.

Iată cum, în lipsa satisfacerii continue a celor 3 nevoi psihologice de bază, motivația începe să scadă, devenind suboptimă, impusă sau autoimpusă.

A ne pune întrebarea „cum putem motiva copiii să învețe sau să le placă școala“ este greșit formulată. Într-una din minunatele ei lucrări despre știința motivației, “Why Motivating People Doesn‘t Work … and What Does: The New Science of Leading, Energizing, and Engaging”, Susan Fowler amintește că nu există persoană lipsită de motivație, ci doar mediu, activități sau sarcini care nu reușesc să răspundă întrebărilor legate de scop, nu sunt conforme cu valorile noastre (lista priorităților noastre) și nu ne satisfac cele 3 nevoi psihologice de bază.

Ce se întâmplă, în momentul în care copilul refuză temele, activitățile legate de școală sau școala cu totul? Apare și mai multă presiune, amenințări, pedepse, recompense, promisiuni (amăgiri), ridicări de ton, comparații. Cu cât aceste mecanisme sunt mai mult și mai des folosite, cu atât motivația optimă, internă a copilului pentru școală sau teme scade.

Mai există o consecință a acestor mecanisme, folosite din primii ani de viață ai copiilor: adevărul este că exact acele comportamente sănătoase, eficiente, dorite de noi părinții sau dascălii copiilor noștri, nu pot fi obținute prin presiune, forță, amenințări sau recompense. Grija față de propriul corp, de exemplu: cum poți forța un copil măricel să se spele pe dinți? Sau cititul… poți oare forța un copil să citească sub amenințare, eventual?

Din păcate, unii adulți chiar se străduiesc să obțină învățare cu forța. Adică, împotriva voinței copiilor de a învăța.

Dacă îți dorești, așadar, să crești motivația copilului tău pentru învățare, întreabă-te cum faci ca acest proces să fie unul mai degrabă plăcut, satisfăcându-i cele 3 nevoi psihologice de bază, dar nu numai. Iată câteva idei în acest sens:

Ai grijă de locul în care copilul își face temele

De prea multe ori, copiii sunt așezați în colțuri de camere, cu fața înspre perete. Cum ai putea să te simți altfel decât pedepsit, trimis fiind acolo să-ți faci temele?

Așază biroul la geam, eventual cu fața înspre încăpere, ceea ce oferă copilului perspectivă. O muzică ambientală plăcută chiar ajută, la fel cum poate ajuta o cană din ceaiul lui preferat.

Concentrează-te pe bună dispoziție, nu pune presiune

Dacă reușești să satisfaci copilului nevoia de conectare, să puteți râde, să povestiți, să gătiți eventual ceva împreună – înainte de teme, totul se va desfășura mult mai ușor…

Ajută-l să planifice temele, înainte de a se apuca
de ele

Capacitatea de a planifica în avans este una care se învață. Și câteodată, „elefantul“ pare mai mare decât este de fapt. Dacă temele sunt listate pe o foaie de hârtie și copilul poate alege în ce ordine să le facă și când să ia pauze, nevoia de autonomie este satisfăcută și rezistențele, mai puține.

Ajută copilul să folosească în viața reală ceea ce învață la școală

Relevanța informației este ceea ce hrănește, printre altele,
nevoia noastră de competență. Dacă ceea ce învăț este profund irelevant pentru mine, atunci singura soluție pentru aprinderea unei motivații optime în legătură cu învățarea este dragostea pentru învățare și acumulare de informații, pur și simplu.
Ceea ce mă duce la cea din urmă sugestie, pe care aș împărtăși-o aici, deși lista ar putea fi cuprinsă între paginile unei cărți relativ stufoase.

Fii un model pentru copilul tău, despre ce înseamnă învățare continuă

Citește – și fă asta vizibil pentru copilul tău. Participă la cursuri (online sau offline), vorbește despre cărți, informații, învățare. Povestește-i copilului lucruri interesante despre lume și stârnește-i curiozitatea să afle mai multe. Investește mai mult în educație, decât în distracție.

Hai să le facem copiilor noștri un cadou pentru toată viața și să insuflăm în ei convingerea că învățarea nu se termină odată cu părăsirea băncilor facultății, ci e o experiență care continuă întreaga viață, care le deschide mintea și inima.

Postează un comentariu

sau înregistrează-te pentru a adaugă un comentariu.

*

Comentarii

Nu există comentarii