
Sezonul agricol 2020-2021 a fost prielnic fermierilor care au mizat pe depozitarea rapiței. Și asta datorită faptului că rentabilitatea depozitării pentru această cultură a fost uriașă.
Potrivit specialiștilor din domeniul agricol, rentabilitatea în ceea ce privește depozitarea acestei culturi a venit cu o diferență de 300 de euro/tonă din perioada recoltării și până în prezent.
Practic, dacă un fermier a depozitat 100 de tone de rapiță, acesta a obținut un surplus de 30.000 de euro față de câștigul pe care l-ar fi avut dacă vindea în perioada recoltării.
„În ultimii ani, rar ne-am întâlnit cu randamente care să se apropie de acest nivel pentru stocarea unui produs agricol. Deși oleaginoasele au fost pe trend puternic crescător încă din sezonul trecut, rapița a reușit totuși să surprindă prin nivelul de preț ajuns la un record absolut în această iarnă, mai ales în condițiile în care cotațiile futures, analizate la vremea recoltării nu indicau o asemenea creștere”, susține Vasile Topac, cofondator AgroGo, platforma de tranzacționare online a cerealelor, creată de startup-ul tech din Arad – Interactions Lab.
În ultimii ani, rapița s-a dovedit a fi una dintre cele mai profitabile culturi. Conform ultimelor statistici oferite de către Ministerul Agriculturii, în 2021, pentru cultura de rapiță s-a înregistrat cea mai mare producție medie la hectar (3.022 kg/ha) din 2007 și până în prezent, datorită soiurilor folosite, aplicării tehnologiei adecvate cât și a condițiilor agro-meteorologice favorabile.
Cu toate acestea, fermierii din zona Dobrogei trag totuși un semnal de alarmă asupra faptului că rapița este precum un bilet la loterie: „pe cât de rentabilă este, la fel de greu este de prins. Este cunoscut însă faptul că în regiunea Dobrogea, în perioada optimă de semănat a acestei culturi, în fiecare an avem secetă, iar riscul de a nu răsări este foarte mare”, a explicat pentru Forbes România, Vonica Maniu, care deține 2.400 de hectare în județul Constanța, dintre care 1.200 cu rapiță.
Pentru noul sezon agricol, cotațiile futures pentru rapiță indică o revenire a prețului pentru viitoarea cultură în jurul valorii de 590 euro/t – ceea ce ar marca o dinamică puternică a evoluției prețului la rapiță, conchid specialiștii.