În primele opt luni ale acestui an, deficitul balanţei comerciale (FOB/CIF) a crescut cu 7,381 miliarde euro, ajungând la 22 miliarde de euro, în condiţiile în care exporturile au urcat cu 25,1%, iar importurile s-au majorat cu 31%, conform datelor Institutului Naţional de Statistică.
În perioada 1 ianuarie – 31 august 2022, exporturile FOB au însumat 60,29 miliarde de euro, iar importurile CIF au însumat 82,29 miliarde de euro.
În primele opt luni din 2022, ponderi importante în structura exporturilor şi importurilor sunt deţinute de grupele de produse: maşini şi echipamente de transport (41,3% la export şi 32,1% la import) şi alte produse manufacturate (30,3% la export şi 29,0% la import), informează Agerpres.
Valoarea schimburilor intra-UE27 de bunuri în perioada 1 ianuarie – 31 august 2022 a fost de 43,53 miliarde de euro la expedieri şi de 57,76 miliarde de euro la introduceri, reprezentând 72,2% din total exporturi şi 70,2% din total importuri.