Am primit nu demult o super ofertă de job. Ca și cum cineva mi-ar fi așezat pe o tavă de aur un platou cu tot ce mă tentează mai mult, rolul cu pricina era într-un domeniu luxury care cred că ar încânta-o pe orice femeie și implica o poziție de prestigiu, cu un statut și un salariu pe măsură. Cireașa de pe tort era oportunitatea de a călători și de a lucra cu VIPs și oameni din industriile creative. Leadership, dinamism, creativitate, un cocktail irezistibil pentru mine. Pentru mine, cea de acum 10 ani.
Am cântărit atent această decizie, mai întâi în minte. I-am văzut fața strălucitoare dar i-am văzut și fața care venea cu un program extrem de încărcat, cu presiuni și deadline-uri, cu responsabilități de tot felul. Apoi, am cântărit această decizie în corp. I-am simțit adrenalina și entuziasmul, dar și epuizarea și stresul multor renunțări personale.
Și am realizat că momentul face toată diferența în ecuația unei alegeri importante. Pentru că ne potrivim cu oportunitățile nu numai în funcție de cât de mult ne atrag, ci de etapa din viață în care ne întâlnim cu ele. Acum zece ani, întrebarea dacă vreau un asemenea job ar fi fost retorică. Identitatea mea era profesia mea. Situațiile competitive mă ambiționau și măsuram anul calendaristic după etapele campaniilor de la birou. Singurele pauze erau concediile. În rest, trăiam într-un accelerat care se muta rapid de la o stație la alta.
În schimb, azi călătoresc într-un tren personal al cărui conductor sunt chiar eu. Destinațiile sunt mai puține și mai mici, dar pot să merg în ritmul meu. Și, totodată, îmi permit mă bucur mai mult de drum și de relațiile cu sens pentru mine. Am răgazul de a mă uita pe fereastră și de a mă opri, din când în când, doar pentru a mă bucura de ceva. Mi-am dorit mult să ajung la acest echilibru între familie și job, dar știu că el este fragil. Și mai știu că trebuie să evoluăm încontinuu.
Așa că am avut multe frământări. Poate dacă refuz acest job ratez ultimul accelerat către marele succes social? Poate nu știu să exploatez o oportunitate care apare o dată în viață? Teama de eșec mi-a sărit în față și m-a amenințat cu colți la fel de ascuțiți ca atunci când am ales să rămân în România.
Bineînțeles, am făcut și eu celebra listă cu Plusuri și Minusuri. M-a ajutat să pun pe hârtie efectele ambelor răspunsuri, dar nu m-a ajutat să mă hotărăsc. A fost mai degrabă partea de început a procesului de decizie. Diferența în cazul meu au făcut-o câteva conștientizări despre marile alegeri:
Atunci când ai de făcut o alegere importantă, întreabă-te întâi de toate Cine vrei să devii?
Alegerile mari de viață nu sunt numai despre avantaje și dezavantaje, ci despre felul în care îți modelează identitatea. Când mi-am reamintit Cine mi-am propus să devin, mi-a fost clar și răspunsul meu. Am ales să spun Nu acelei oferte de job (din fericire pentru mine, acum nu eram într-o situație de nevoie) și să mă construiesc în continuare ca o persoană mai răbdătoare versus una mai agitată (ca să nu spun mai furioasă😊), mai hrănitoare în relațiile cu cei dragi versus mai dedicată în relație cu jobul, mai feminină decât mai orientată pe acțiune, mai conectată la cunoaștere și spiritualitate decât la exceluri cu bugete și KPIs. Asta nu pentru că desconsider celelalte opțiuni, ci doar pentru că în momentul acesta de drum simt că am de acumulat alte lecții.
Compară pierderile fiecărei variante și vezi Care regret te doare mai puțin?
E clar că fiecare alegere implică o renunțare. Uneori, e bine să accepți că pierzi, atâta timp cât o faci pentru un scop asumat. Mergând spre stânga, te vei lipsi de ce era în dreapta și vei avea momente în care drumul ales te va dezamăgi și vei regreta alternativa pierdută a drumului prin dreapta. Atunci e important să îți amintești că situația opusă te-ar fi afectat de fapt chiar mai mult. Practic, e important să ții minte că ai ales regretul cel mai mic pentru scara ta de valori. Pentru că regretul e ca un negativ al unei vieți mai bune. În cartea sa, Puterea regretului, Daniel Pink a studiat regretele oamenilor și a arătat că ele sunt dureroase, dar instructive. Înțelegând ce regreți mai mult, îți dai seama ce e mai important pentru tine. Conform studiilor făcute de Pink, cele mai multe regrete sunt de inacțiune și nu de acțiune – oamenilor le pare că nu au făcut o mutare, că nu au dezvoltat o relație, că nu au acceptat o ofertă. Chiar și așa, eu mi-am păstrat decizia de care vă povesteam. Știu că, de exemplu, acum aș regreta mai mult să pierd serile de vară pe bicicletă alături de familia mea decât aș regreta să pierd participarea la multe evenimente spectaculoase.
Ține cont de efectele pe termen lung, nu numai de beneficiile imediate.
Toate deciziile dificile se referă în esență la cântărirea valorilor. Există valoare financiară, valoare emoțională, valoare socială, valoare intelectuală și așa mai departe. Trebuie să le iei în considerare pe toate, cântărindu-le corespunzător. Și nu doar pe termen scurt, ci și pe termen lung.
Ca regulă generală, suntem cu toții puternic înclinați către recompensele pe termen scurt și către valoarea emoțională. Și ne e greu să vedem clar recompensele pe termen lung, deoarece e dificil să ne uităm dincolo de fricile și anxietățile noastre imediate. Emoțiile colorează tot ceea ce vedem.
Pentru a te muta dincolo de acest plan, trebuie să îți dai timp și să nu grăbești deciziile importante. Amintește-ți că, de fiecare dată când trebuie să iei o decizie, în creier are loc o dezbatere între „Cimpanzeu” și „Om” (teoria lui Steve Peters). Ei lucrează de obicei împreună, însă „Cimpanzeul” e de cinci ori mai puternic și mai rapid decât „Omul”, așa că te îndeamnă mereu la reacții impulsive. Ideile ajung prima dată la „Cimpanzeu”. Or, cum el este obsedat de plăcere, mâncare și pericol imediat, te ispitește să răspunzi cu „Daa!” la aproape orice îți activează emoțiile.