We are livin’ in a Heartbreak Hotel! În consecință, am redus bagajul și am mărit spațiul pe telefon, unde putem conviețui la o distanță suficient de mică, încât să ne simțim mirosul de soare al pielii, chiar dacă între noi există mai mult de doi metri, uneori chiar câteva anotimpuri. Pozele au o șansă în plus. Așa, pot sta înghesuite, îmbrățișate, incoerente, soarele pulverizat dintr-una nu topește zăpada din cea alăturată, bluza ta pe gât nu-l sufocă pe cel din următoarea poză, tălpile tale cu nisip din Siracuza pot întâlni umerii lui, urcând vârful Ciucaș.
Rochia albă tip lalea, cerceii jumătăți de lămâi, eșarfa albastru marin, stiloul cu cerneală verde smarald, două cărți, săpunul sculptat alb-rosé de trandafir, foi veline, sacoul bleumarin, cu miros de țigări și parfumuri din diferite ocazii, uleiul uscat de corp, acte, bani de cumpărat capricii, maiouri din bumbac, föhnul, plus alte multe nenecesare idilei din Siracuza.
Din patul cu așternuturi apretate, privind spre stânga, prin fereastra cu tocuri din lemn gri-bleu, larg deschisă, vechiul sat pescăresc Fontane Bianche își bronzează lămâii și plantele aromatice. Terasa vilei îți găzduiește bine prezentul, ce în curând va fi devenit amintirea dulce a mării, a sardinelor la grătar și a capricioaselor smochine, pe care le poți mânca în două feluri, după cum spune D.H. Lawrence: „The proper way to eat a fig, in society, is to split it in four, holding it by the stump. And open it, so that it is a glittering, rosy, Moist, honied, heavy‑petalled four-petalled flower. Then you throw away the skin Which is just like a four-sepalled calyx. After you have taken off the blossom with your lips. But the vulgar way. Is just to put your mouth to the Crack, and take out the flesh in one bite. Every fruit has its secret”.
Plec spre Mercato Ortigia. Am chef să văd jongleriile bucătarilor, Antica Salumeria, să adulmec mirosul ardeilor la grătar, să cumpăr niște suvenire din ceramică Caltagirone și să îmi fâțâi silueta de ici-colo, așa, de amorul artei.
Se lasă seara în Ortigia. În piața Domului, muzicienii cântă. Soarele încă mai desenează catedrala Santa Maria delle Collone.
Pe aleile înguste, gențile de voiaj lovesc coșurile tradiționale siciliene, împodobite cu dantelă. Pe niște picioare bronzate – spaghetti, lucesc picături de piersică mușcată cu poftă, într-o farfurie niște paste sunt gâdilate de o ricotta în complicitate cu câteva vinete și un aprins roșu sos tomat, un grup de pahare din sticlă, galben pai, uitate pe o masă, își lasă fragilitatea la vedere. O indiferență notabilă!
Nu știu dacă să aleg o Caponata cu stafide, semințe de pin și mirodenii, la rusticul Oinos, sau să merg la Le vin de l’assassin. Mă gândesc la săpunul cu rodie văzut azi la Ortigia Sicillia. Trec pe lângă curtea cu mese de marmură și mobilier vintage, unde am băut aseară cocktailul Malinche și unde m-am gândit că nu ți-am ascultat niciodată inima cu urechea, fiindcă mereu erai îmbrăcat gros. Ăsta e un regret!
Sting lumina, e târziu și mâine se anunță caniculă în București!
A venit vara și a început cum nu mi-am închipuit mai prost. Un moment de agresiune fizică pentru a-mi arăta că nicăieri nu mai ești în siguranță, că a fi nevinovat nu garantează nimic și că nimeni nu vrea să stea zid între nefericirile celorlalți. Ar fi putut să nu existe nimic din toate astea, dacă un om n-ar fi ales să stea fără nicio intervenție să privească, direct mai întâi, ca mai apoi să se întoarcă puțin, cât să și privească și să nu.
Am pus frica și în ciorba asta, mi-am spus azi, făcând o ciorbă, să treacă timpul, fără intenția de a o mânca și fără să o gust.
Eu nu mai mănânc de mult ciorbă. Eu nu mai mănânc de mult decât aer. Aer adriatic, de pe strada cu nume de poet, despre care nu știam că a fost poet, ca o ignorantă frumoasă blondă, pe care cel mai bine ai face să o batjocorești cum poți mai bine. Cu ea alături, peste tot îți va fi rău, bagă de seamă ce-ți zic! Nu vrei asta!
Aer ca să plutesc de fericire, aer ca să oxigenez sângele meu albastru, aer ca să fie spatele meu suplu un bun loc de jucat table, aer ca să am când o să mi-l taie bătăile inimii mele, ale tale, ale noastre.
Aer, și mai mănânc și zilele celor din jur și sardine cu unt, uneori.
Aș mânca și o Opera, poate, dacă aș avea 39 de lei disponibili, mereu. Dar n-am. Am, în schimb, ochi alungiți și umezi, vene pronunțate pe tibie, cicatrici pe mâini și misterul fricii de soare.
Ia-mă acasă, uite câte lucruri frumoase pun la bătaie!
Aer, zilele celor din jur, sardine cu unt, uneori, și mă mai mănânc pe mine. Strâng din dinți și durerea o îndur gândindu-mă că o voi stinge în scrumiere pline, acolo unde am impresia că sting și ziua în curs.
Nu se stinge nimic. La sfârșit, număr doar țigări și zile arse.
Era ceasul 13.45, când m-am gândit dacă ceva m-ar mai bucura și am avut capul mai gol decât viața.
Posibil, un buchet de maci, margarete, flori de câmp, ceva – a fost singura dorință a zilei. Nu mi-am găsit, nu le-am primit.
La 18.00, eram pe strada pe care luni la rând ajungeam, de multe ori, cu moartea și spaima în buzunare, într-un loc de unde primeam 45 de minute de liniște, uneori și speranța, ca bonus.
M-am dus să-mi imaginez cum primesc cele 45 de minute de speranță.
Nu mi-a ieșit. Nu le-am primit. Nu mai era nimeni acolo pentru mine. Am făcut doar o poză, să nu uit că exist, spunându‑mi: totul e prea mult, dar asta nu face ca prea multul să nu fie nimic.
O săptămână din care au lipsit toate zilele.
PS: Violența nu este acolo unde am învățat să spunem că e. Violența nu e o consecință a sărăciei, a ignoranței, a mediului așa-zis sordid, a oamenilor neșcoliți. Violența este a tuturor și nu exonerează pe nimeni. Vă spune un om care a întâlnit-o acum într-un mediu al onoarei, al științei, al subtilității, al confortului financiar și social.
Stop violenței! – trebuie să înceteze să fie doar o propoziție care circulă constant în toate mediile, ci trebuie să devină o „interdicție” pe care să o respecți, din înțelegere și dragoste pentru oameni. Pentru orice conflict, pe baze reale sau supoziții, s-au inventat cuvintele. Nimic pe lumea asta nu justifică violența, de orice fel.