Adolescența este adesea percepută ca o perioadă „de supraviețuire, plină de provocări” în viața unui copil – dar, în realitate, este o etapă extraordinară, plină de sens, în care se pun bazele adultului echilibrat de mâine, atât timp cât există un context benefic pentru o astfel de așteptare. Pentru părinți, această perioadă poate fi presărată cu incertitudine, frustrare, copleșire, neputință, lipsă de sens, furie, impredictibilitate și temeri: schimbări de atitudine, distanțare emoțională, nevoia de autonomie, dar și confuzie privind granițele.
Din perspectiva științelor comportamentale și a neurodezvoltării, adolescenții nu sunt rebeli fără cauză, ci ființe aflate în procesul redefinirii de sine, ceea ce aduce la pachet o serie de schimbări fizice, mintale, emoționale. Creierul lor este în plină reorganizare, hormonii sunt într-un carusel firesc, iar căutarea identității personale este o necesitate biologică, nu o „abatere”, doar să fie trăită cu sens, cu resursele potrivite, cu familia care să susțină pas de pas aceste etape.
În mod frecvent, părinții îmi spun că au o frică enormă pentru modul în care va decurge această perioadă, pentru ce se poate întâmpla, pentru neputința lor de a gestiona, controla, modela reacțiile adolescentului de acasă. Eu cred că adolescența poate fi o perioadă delicată, dar o fereastră deschisă către conectare, conținere, înțelegere, practic, despre „împreună”.
Într-adevăr, sunt și provocările reale ale acestei perioade, dar atitudinea părinților față de acestea face diferența. Dintre cele mai frecvente, le amintesc pe următoarele:
Nevoia de control versus nevoia de autonomie – părintele vrea să protejeze, adolescentul vrea să experimenteze.
Comunicare blocată de judecată, critică, etichetare, comparații – fraze precum „când eram de vârsta ta…” sau „știu eu mai bine” opresc dialogul autentic, îndepărtează, generează frustrare și lipsă de conectare. Este important să învățăm să ascultăm, să avem răbdare, să ne bucurăm de timpul pe care îl putem petrece cu un adolescent, savurând aceste experiențe.
Presiunea performanței – mulți adolescenți se sufocă pe drumul performanței, între „trebuie să reușești” și „fii fericit”, fără a înțelege cum să gestioneze eșecul. Anxietatea de performanță este des întâlnită în cabinetele de psihoterapie, dar mai des ea nu este verbalizată, înțeleasă și astfel se agravează, apar emoțiile reprimate, ce se regăsesc adesea în farfurie, fiind antrenat mâncatul compulsiv, ronțăitul între mese. Performanța are o definiție proprie și impune prezența unei echipe multidisciplinare care să asigure un suport de la alimentația specifică, tehnici de relaxare, modalități de încărcare a bateriilor până la intervenții punctuale în momentele de tensiune, presiune.
Accesul nelimitat la social media – le oferă modele distorsionate de succes, frumusețe și relaționare, îndepărtându-i de normalitate, de bucuria și frumusețea specifică vârstei. Este un consum exagerat de tehnologie fără un scop clar, fără a înțelege la ce ajută resursele pe care le pot accesa.
În locul controlului excesiv, adolescenții au nevoie de prezență calmă, constantă și clară. Îmi transmit adesea că nu își doresc părinți perfecți, ci părinți care ascultă, pun întrebări, își doresc să îi descopere, setează limite sănătoase și oferă sprijin, fără a confunda autoritatea cu autoritarismul.
Un adolescent va respecta un părinte care rămâne vertical în valorile sale, pe care le practică, nu doar le verbalizează sau le impune, dar flexibil în relație. Va avea încredere în cineva care recunoaște că nu are toate răspunsurile, care are răbdare și disponibilitate să-l însoțească în căutare, în propria experiență de viață. Mulți adolescenți cu părinți ce afișează o imagine impecabilă în activitatea profesională își doresc să petreacă măcar cinci minute pe zi cu aceștia, să existe și ei în agenda încărcată a părinților. Însingurarea din familii aduce atât de multă tristețe, furie, nemulțumire, lipsă de sens și dorință de progres.
Nu ar trebui să avem așteptarea să fim părinți perfecți, dar putem avea în vedere anumite propuneri de bune practici, care ar da mai mult sens adolescenței și ar aduce mai multă conectare:
n
Practicați ascultarea activă, ochi și urechi, cu interes – fără a întrerupe sau a corecta în timp real.
n Puneți întrebări deschise: „Cum te simți legat de asta?”, nu „De ce ai făcut asta?”, „Cum este pentru tine această situație?”, „Cum te simți când faci asta?”
n Evitați comparațiile cu alți copii, cu atât mai mult când sunt și alte persoane prezente.
n Încurajați dezvoltarea unui stil de viață echilibrat: somn, alimentație, sport, relații sănătoase, tehnici pentru gestionarea stresului, evitarea sau limitarea dependențelor.
Fiți modele – nu prin perfecțiune, ci prin autenticitate și coerență între ce spuneți și ce trăiți, deoarece puteți fi modele pentru copii atunci când ei imită ceea ce văd, nu ceea ce aud. Altfel, nu prezentați interes în discurs și renunță să țină cont de sfaturi dacă nu văd acțiuni care să justifice de ce ar trebui și ei să facă anumite activități, să vorbească într-un anumit mod, să se comporte într-un anumit fel.
Adolescența nu este o criză, ci o tranziție intensă, dar trăită cu bucurie, dorință de cunoaștere.
Dacă ne dorim copii echilibrați, trebuie să devenim părinți echilibrați, să le fie drag de noi, să ne fie drag de noi, să îi inspirăm zilnic cu ceva, să își dorească să ne descopere. Să-i însoțim, nu să-i corectăm la fiecare pas, deoarece au nevoie să experimenteze, să învețe, să exploreze, dar să știe unde se vor întoarce, care este stâlpul lor de susținere. Adolescența copiilor noștri este și pentru noi o oportunitate de creștere, de cunoaștere, de actualizare, de oportunități care ne vor duce pe planeta lor pentru a păstra vie relația, altfel este un război, o luptă de putere care duce către deconectare de familie și găsirea unor modele în anturaj, în mediul online.
Adolescenții au ajuns în punctul în care se cresc unii pe alții, nu mai au repere, nu mai au sens, nu au un suport constant, credibil, valoros, consistent. Aici este important să acționăm, să îi putem ține lângă noi, dar nu pentru noi, ci pentru ei, să le oferim spațiul de creștere.
Sigur vor exista perioade de respingere, dar atunci este esențială conectarea, pentru că acolo, dincolo de revoltă, de acel zid emoțional, se află cel mai frumos mesaj: „Te caut, dar în felul meu. Rămâi lângă mine”.
În adolescență, obiceiurile alimentare se modifică în mod semnificativ, sunt preluate poftele, dorințele alimentare din grup, anturaj, care nu corespund întotdeauna cu alegerile familiei, dar chiar și atunci este importantă conectarea, creativitatea adusă în bucătărie, gătitul împreună, bucuria de a savura un ceai împreună. Tabieturile de familie creează tiparele alimentare pe care le vor accesa și la vârsta de adult, așa că spor la conectare să aveți.
Vacanța de vară poate fi planificată astfel încât să existe activități comune, limitând astfel consumul excesiv de tehnologie, mâncatul haotic, modificarea programului de somn, sedentarismul. Plan cu sens și resurse potrivite să aveți!
Un adolescent sănătos este un adolescent fericit!