Daniel David, ministrul Educației, a declarat că examenul de Evaluare Naţională, susţinut de copii la finalul clasei a VIII-a, trebuie schimbat. El a precizat că schimbarea nu trebuie făcută de la un an la altul şi că procesul trebuie foarte bine gândit, astfel încât să fie predictibil.
Schimbarea evaluării va putea fi discutată în cadrul unor dezbatări, astfel încât rezultatul să fie unul asumat de majoritate.
Daniel David: „Evaluarea Națională în clasa VIII-a, așa cum o avem noi acum, nu există în structura UE, este prea îngustă și prea punctuală. Trebuie gândit procesul, astfel încât să fie predictibil, dar este clar că va trebui să avem o astfel de discuție, mai ales că, pentru celelalte evaluări din clasa a II-a, a IV-a și a VI-a deja am venit cu acele elemente, să evaluăm mai multe competențe, să avem și itemi care sunt legaţi de programă, dar și itemi care sunt gândiți într-o logică de utilizarea competențelor în viața cotidiană.
Ce pot spune despre discrepanța prea mare între notele obținute la școală și notele obținute la Evaluarea Națională? Da, există aceste discrepanțe, noi avem această problemă, după atâția ani încă nu avem standarde de evaluare și de notare clare”, conform RRA.
Ministrul a spus în luna mai că examenul de Evaluare națională de la clasa VIII-a ar putea fi modificat după modelul din Franța, adică elevii să primească un test standardizat cu subteste care să acopere discipline diferite. Nu înseamnă că elevul va avea testul și disciplina, ci prin acele subteste să fie testate competențe de bază. Este vorba de competențe de citire, scriere și înțelegere a mesajului, competențe digitale sau de protejare a mediului.
Fii la curent cu tot ce contează în business-ul din România și abonează-te la canalul nostru de Whatsapp Forbes Romania.