FacebookTwitterLinkedIn

Pieţele s-ar putea confrunta cu o bulă indusă de inteligenţa artificială (AI), fără a se ţine cont de câştigurile de productivitate pe care probabil tehnologia le livrează, a avertizat Andrew Bailey, guvernatorul Băncii Angliei (BoE).

Andrew Bailey: „Este, desigur, perfect posibil şi perfect compatibil ca AI să fie următorul mare pionier în privinţa productivităţii. Opinia mea proprie, cred că mai probabil nu va fi o bulă. Dar mai avem un drum lung de parcurs pentru a vedea aceste evoluţii demonstrate. În acelaşi timp, am putea avea o bulă, deoarece evident pieţele evaluează viitoarele profituri de pe urma AI şi acestea sunt incerte. Iar aceste două lucruri nu sunt inconsecvente”, conform Agerpres.

Joi, 6 noiembrie, Banca Angliei a decis să menţină dobânda de politică monetară la 4%, în linie cu estimările.

În raportul publicat după anunţarea deciziei, BoE atrage atenţia că valoarea acţiunilor pare să fie ridicată în actualul context istoric, în special pentru companiile de tehnologie care se concentrează pe AI. Aceste evoluţii fac ca pieţele bursiere să fie expuse unei corecţii, dacă aşteptările în jurul impactului AI devin mai puţin optimiste. Ca rezultat, reducerea cererii globale ar putea scădea presiunile inflaţioniste din Marea Britanie, susţine BoE.

Dave Ramsden, adjunctul guvernatorului Băncii Angliei: „Dacă bula se dezumflă sau explodează, condiţiile financiare se vor înăspri, reducând cererea pe plan global şi având efecte negative asupra Regatului Unit.”

Fii la curent cu tot ce contează în business-ul din România și abonează-te la canalul nostru de Whatsapp Forbes Romania.