FacebookTwitterLinkedIn

Vacanța cea mare și mult așteptată de cei mici vine la pachet cu mult timp liber – o adevărată provocare pentru părinți. Ce posibilități de îmbinare a distracției cu învățarea avem pe timp de vară? O sumedenie! De la cursuri care mai de care mai interesante, la tabere urbane, tabere cu o durată mai lungă, tematice sau generale – toate sunt gândite și planificate de specialiști pentru a-i ține ocupați pe cei mici și a-i distra într-un mod constructiv! Avem și noi sugestii pentru voi pentru ca cei mici să aibă parte de o vară plină de distracție și de provocări.

de Magda Popescu-Biclineru

Public speaking pentru copii

Vorbitul în public este o abilitate din ce în ce mai importantă și necesară, de aceea un astfel de curs poate fi de mare ajutor celor mici. Andrei Dunuță – Antrenor de public speaking & vânzări, Fondator SPEAKINGS & Arta de a NU vinde a creat SPEAK-A-BOO – atelierele care-i provoacă pe copii să-și depășească limitele și să învețe să vorbească liber în public.

„În comunitatea SPEAKIDS, misiunea noastră e să dezvoltăm copiii prin vorbitul în public – cea mai importantă și esențială formă de comunicare. Comunicarea este coloana vertebrală a oricărei societăți. Acest curs presupune dezvoltarea și antrenarea abilităților de public speaking, curajul, încrederea, creativitatea și autenticitatea copilașilor încă de la vârste fragede. Vorbitul în public le oferă celor mici: abilități de comunicare îmbunătățite, stimă de sine crescută, putere de convingere. În cadrul atelierelor, oferim sesiuni săptămânale de învățare prin joc și joacă, în care pregătim discursuri cu și despre PASIUNE. Metodele de învățare pun accent pe exerciții distractive, practice, dar și pe feedback constant din partea antrenorilor“, a explicat Andrei.

„Ionuț/Ioana, am văzut că îți place foarte mult lego-ul. Mă convingi într-un minut să îmi placă și mie?“. Cam așa începe un atelier de public speaking. Se pornește de la pasiunile copilului și se caută diverse contexte în care el să vorbească despre ceea ce îi place cu gândul de a-i ajuta sau convinge și pe alți copii sau chiar adulți. „Suntem vorbitori în public în fiecare zi, tocmai de aceea e bine să profităm de toate contextele zilnice și să ne jucăm cu copiii noștri prin discursuri!

Cu ce-l ajută pe copil în activitatea școlară și socială un astfel de curs? Își înfruntă propria timiditate, prinde curaj să iasă în față și să își exprime liber ideile, se împrietenește cu emoțiile lui când se află în fața unui public, scapă de teama că ar putea spune ceva greșit, își dezvoltă încrederea în capacitatea de a lua cuvântul, își explorează empatia susținându-i și pe prietenii lui.

Cursul este organizat în sesiuni săptămânale de învățare prin joc și joacă – în fiecare sâmbătă și duminică, orele 10:30-12:30, în București. Detalii pentru înscriere la www.artadeanuvinde.andreidunuta.com/atelierele-SPEAKIDS.

Tabăra de echitație Himalaya Travel

Kids riding pony in the Alps mountains. Family spring vacation on horse ranch in Austria, Tirol. Children ride horses. Kid taking care of animal. Child and pet. Little girl and boy in saddle on pony.

Tabăra de echitație are ca tematică familiarizarea cu lumea animalelor, în mod special a cailor. „Ferma-Școală Cornățel“ își desfășoară activitatea printr-un ONG care se ocupă de protecția animalelor mari (cai, ponei, măgări) și de pregătirea acestora pentru a interacționa cu copiii. Este o ocazie excelentă pentru copii de a interacționa cu lumea animalelor. „Tabăra ‹‹Echitație și viața la fermă›› deschide ușa unui western în toată regula. Copiii devin acele personaje pe care le-am iubit în filme pentru felul sincer de a interacționa cu caii și cu celelalte animale. Aici, la fermă, vom găsi multe animale domestice: păsări, iepuri, porci, câini și în primul rând cai și ponei. Grajdul cailor este un loc aparte prin prezența unor cai de sport românești, pur sânge arab, alături de ponei și de măgari. Cu o parte din ei ne vom face și noi inițierea în călărie. Ferma are patru hectare, iar pe o suprafață extinsă a fermei, administratorii au dat frâu liber imaginației și inimii de copil și au conceput cele mai năstrușnice locuri pentru distracție, circuit de carturi cu pedale, plimbări cu tractorul, Park Adventure în hambar și perna de sărituri pentru copii“ – spun organizatorii. Detalii pe himalayatravel.ro.

Smart camp Infospeed – Învățare Rapidă

Infospeed este un program lansat în 2002 de către Alexandru Bordea, ce urmărește facilitarea procesului învățării, crearea unei mai bune relații cu informația, stimularea creativității și optimizarea timpului în care este procesată informația. În cadrul programului, copiii descoperă alături de coordonatori misterele minţii umane şi cum se poate transforma procesul învăţării într-un joc distractiv! Smart Camp-ul Infospeed – tabere organizate de fondatorii programului – sunt ocazia ideală pentru a pregăti copilul pentru un nou an școlar. În cadrul trainingurilor este implementată Metoda Infospeed dezvoltată cu experiența dlui conf. dr. ing. Radu Budei, a dlui profesor Florian Colceag și a fondatorului Bordea Alexandru. Copiii vor învăța tehnici de dezvoltare a atenției și a concentrării, vor dezvolta capacitatea de memorare și tehnici de citire rapidă. Detalii pe https://infospeed.online/smart-camp-65/.

Taberele de construire pentru copii Eematico

Anul acesta, copiii care vor merge în taberele Eematico vor porni în expediție într-o lume care îi va cuceri indiferent de vârstă! Se vor întoarce în Jurassic pentru o expediție în lumea dinozaurilor, își vor face noi prieteni, vor construi orașe pentru a putea descoperi cum sunt cu adevărat dinozaurii, vor ridica un laborator pentru cercetare, vor avea un Muzeu pentru a studia evoluția și istoria din Triasic și până în prezent, dar cel mai important vor deschide o Școală de Dinozauri pentru a se transforma în cele
mai fascinante și magice ființe! Cu toții vor explora roluri precum explorator, arheolog, biolog, paleontolog sau învățăcel în ale dinozaurilor. Vor construi orașul dinozaurilor, vor afla multe amănunte științifice despre această lume, vor
clădi laboratorul de cercetare unde vor putea face teste, simulări și experimente. Vor avea și un Muzeu, unde vor urmări și consemna istoria și evoluția din Triasic și până în prezentul poveștii. Detalii pe www.eematico.org.

Tabăra urbană  de robotică –  Academia  de robotică

Cui nu-i plac roboții? Dar știați că există o tabără unde cei  mici vor învăța să-i construiască. Este tabăra urbană de robotică din cadrul Academiei de robotică, unde copiii vor construi diverse modele pe care le vor aduce la viață cu ajutorul unui program software intuitiv, creat special pentru copii.

Programarea vizuală, de tip drag & drop, se face pe laptopuri şi tablete, iar construcţia se realizează folosind mult îndrăgitele piese LEGO.

Cei mici vor fi cufundaţi
într-un mediu care încurajează munca în echipă, prietenia și creativitatea, în timp ce vor lucra cu cele mai noi şi interesante instrumente de robotică. Detalii pe
www.academiaderobotica.ro.