Jucătoarea de tenis Ashleigh Barty a devenit campioană la Australian Open. După o oră și 27 de minute, lidera mondială Barty a învins-o pe Danielle Collins (30 WTA, cap de serie nr. 27) cu scorul 6-3, 7-6(2).
Acesta este al treilea titlu de Grand Slam cucerit de lidera mondială (după Roland Garros 2019 și Wimbledon 2021). Australianca a triumfat în fața propriilor fani, a revenit spectaculos de la 1-5 în setul al doilea și a defilat în tie-break, în fața unei adversare care nu mai disputase nicio finală majoră în circuit.
Ashleigh Barty și-a adjudecat, pe lângă al treilea turneu de Grand Slam al carierei, și un jackpot de 3,2 milioane de dolari. Collins se consolează cu un cec de 1,6 milioane de dolari.