Piața de carte din România se pregătește de încă un an dificil, după cei doi ani de pandemie responsabili de reducerea la minimum a optimismului rezervat care o caracteriza până în 2019.
Mihai Mitrică, Director Executiv al Asociației Editorilor din România
Inflația în creștere și perspectiva unei noi crize economice s-au făcut simțite și în scăderea numărului de vizitatori ai recent-încheiatului Bookfest 2022, primul eveniment expozițional de după pandemie și una dintre cele mai frumoase ediții ale ultimului deceniu.
Dar, dincolo de bucuria sinceră cu care ne-am revăzut la Bookfest acum câteva săptămâni, trebuie să ne privim onest în oglindă și să recunoaștem că am ratat, ca stat, și criza aceasta.
Revenirea din pandemie a editurilor este un proces dificil, care presupune investiții susținute pe care editurile nu prea mai au cum să le facă.
Sunt sute de titluri care au fost amânate în ultimii doi ani și pe care acum editorii trebuie să le publice, fiind ținuți de prevederile contractelor de copyright. Cum să faci asta în lipsa unui sprijin financiar din partea statului căruia i-ai plătit taxele în ultimele decenii e o întrebare care nu pare să preocupe pe nimeni din rândul autorităților.
La fel cum aceleași autorități se fac că nu observă joaca de-a insolvența a unui distribuitor de carte și plușuri care, coincidență, deține și cea mai eficientă lipitoare a pieței de carte, botezată pompos „biblioteca pentru corporatiști” (celor care au uitat, le amintesc menirea bibliotecii: aceea de a pune cărți, gratuit, la dispoziția celor care nu-și permit să le cumpere; nicio legătură, deci, cu lipitoarea sus-amintită).
Suntem la final de iunie 2022 și cât de curând comemorăm doi ani de când ministrul Culturii și vicepremierul României au anunțat ritos la televizor un sprijin de 100 de milioane de euro pentru sectorul cultural. Era chiar înainte de alegerile parlamentare, dar nu toți am înțeles coincidența temporală.
Mă număr printre naivii care au muncit câteva luni ca să rafinăm criteriile după care să fie distribuiți eficient acești bani. După nici șase luni, am fost anunțați că banii nu au existat, de fapt, niciodată.
Anul acesta, o nouă schemă de sprijin, pe cu totul alte criterii, și cu mai puțini bani, a fost pusă în dezbatere publică; deocamdată, așa a și rămas. În Programul Național de Redresare și Reziliență nu a reușit să intre nicio măsură de sprijin pentru cultura scrisă, în ciuda eforturilor noastre.
Ca în fiecare din ultimii 32 de ani, editorii sunt chemați să se tragă iarăși singuri de păr ca să se salveze de la înec. Autoritățile sunt prea ocupate să ignore acest domeniu și să își frângă mâinile de neputință în fața creșterii analfabetismului funcțional din România. Fără să observe legătura de cauzalitate evidentă.
Nu, școlile nu s-ar umple peste noapte cu absolvenți de 10 la Bacalaureat dacă piața de carte ar primi o infuzie de capital care să-i permită supraviețuirea în condițiile de dublare a prețului hârtiei, de scumpire a serviciilor tipografice și a muncii, în general, și de scădere ușoară, dar certă, a vânzărilor pe toate canalele de distribuție a cărții.
Dacă am mai și readuce în școală plăcerea de a citi, în câțiva ani sigur am vedea o inversare a acelui 44% analfabeți funcțional la 15 ani (conform PISA 2018). Deocamdată, așteptăm cu interes burtierele de știri cu noul procent de analfabetism înregistrat la testele PISA aplicate în acest an. Și pe cele referitoare la scăderea promovabilității generale la Bacalaureat. Și apoi liniștea asurzitoare care succede oricărei lamentări pe aceste subiecte.
(21 iunie 2021)