În primul rând, este esențial să avem în minte că emoțiile au un rol adaptativ: chiar și emoțiile negative au rolul de a ne semnaliza că o nevoie, o dorință sau o așteptare este neîndeplinită. Pe harta lumii noastre interioare, emoțiile negative sunt stegulețele roșii care ne arată că e nevoie să ne uităm la aspecte mai puțin confortabile despre noi înșine. Poate fi eliberator să cultivăm o deschidere blândă față de toate emoțiile care apar în propriul for interior, să le acceptăm și să le privim ca pe indicii, chiar dacă acest exercițiu cu sine poate deveni dificil, alegând să rămânem conștienți de propriile trăiri și să fugim mai rar de ele. Această atitudine ne ajută să reacționăm diferit față de emoțiile negative trăite de copii: vom ști că ei abia pornesc în călătoria colorată a emoțiilor și le vom putea fi alături cu mai multă disponibilitate, prin filtrul disponibilității dobândite față de noi înșine.
Lucrul cu copiii mi-a arătat că în momentele de intensitate emoțională, aceștia au nevoie de spațiu relațional sigur pentru a trăi emoția. Cu alte cuvinte, este dificil să ajungem la un copil prin explicații și argumente în momentele în care acesta se simte copleșit. Acest spațiu se traduce în a asculta supărarea/tristețea/frustrarea copilului, în a-l întreba ce s-a întâmplat, a rămâne fizic alături de el. Este necesar să oferim suport, să îi arătăm prin atitudinea noastră că îi suntem alături și că emoția sa este firească. Ulterior, putem face distincția între emoție și comportament, care poate fi adecvat sau nu. De exemplu, îi putem transmite: Este ok să simți furie, dar nu este potrivit să lovești. Astfel, creăm o limită sănătoasă în ceea ce privește manifestarea furiei, oferind alternative: În loc să lovești, ai putea să… spui ce te supără.
În spiritul timpurilor pe care le trăim, este necesar ca dezvoltarea emoțională a copiilor să devină un pilon de bază, atât în educație, cât și în strategiile de parenting alese. Ajutându-i pe copii să își cunoască mai bine trăirile emoționale contribuim la conturarea unei personalități adulte flexibile. Iată câteva idei cheie:
- Identificăm emoția, numind-o: furia, frica, tristețea, uimirea, bucuria, dezgustul sunt emoțiile de bază pe care le întâlnim și în celebrul film Inside Out (2015), însă paleta emoțiilor este mult mai vastă, incluzând nuanțe precum: iubire, calm, recunoștință, entuziasm, frustrare, invidie, rușine, dezamăgire, vinovăție. Introduceți câte o emoție nouă în discuție, oferind exemple. Pentru a-i ajuta pe copii să își dezvolte vocabularul emoțional este necesar ca emoțiile să fie conectate cu situații concrete de viață.
- Ascultăm. Îl lăsăm pe copil să își exprime emoția așa cum îi vine pe moment, fără a o încerca să o minimizăm prin mesaje precum Nu ai de ce să te temi/Nu ai de ce să fii trist/furios etc. Când ascultăm și lăsăm emoția să fie, copilul primește mesajul că este în regulă să vorbească despre emoțiile lui.
- Comunicăm, la rândul nostru, propriile emoții. De exemplu, le putem împărtăși: „Mă simt… pentru că…”. Prin intermediul exemplelor noastre, ei învață să identifice propriile emoții. Desigur, vom alege o trăire moderată ca intensitate, fără a aștepta să primim suport emoțional. Se poate implementa o rutină prin intermediul căreia fiecare membru al familiei să împărtășească emoțiile trăite pe parcursul unei zile, oferind exemple de gestionare adecvată a trăirilor.
- Empatizăm. Îi arătăm că înțelegem ceea ce el simte, de exemplu: „Văd că te bucuri pentru că urmează să mergem în parc.“ Fiind atenți la limbajul nonverbal al copilului, îi oglindim stările cu ajutorul cuvintelor. În acest mod, ei devin mai conștienți de propriile stări.
Preocuparea pentru dezvoltarea emoțională poate lua forma unor rutine familiale. Copiii sunt foarte conectați la lumea imaginară, ceea ce îi face să fie mult mai receptivi la a primi mesajul despre emoții sub forma unor povești sau jocuri:
- Puteți alege cărți care ating subiectul unei emoții specifice, povești care ating mai multe tematici (de exemplu, seria aventurilor lui Erus de Alec Blenche) sau puteți explora emoțiile trăite de personajele lor preferate: Ce crezi că a simțit când…? Te-ai simțit și tu vreodată așa?
- Un instrument minunat pentru explorarea tărâmului emoțiilor este jocul Monstrul Culorilor, bazat pe o poveste cu același nume scrisă de Anna Llenas. Provocarea jocului este să îl ajutăm pe monstruleț să scape de confuzie. Pentru a identifica emoția pe care o simte, este nevoie ca participanții să dea exemple de situații din viața lor când au trăit emoția respectivă. Așadar, primul pas spre gestionarea eficientă a emoțiilor este identificarea lor – când trăirea și cuvântul potrivit se întâlnesc, putem urmări indiciul pentru a găsi o soluție. Furia ne arată o încălcare a granițelor personale, frustrarea este conectată cu dificultatea de a accepta amânarea unei dorințe, iar tristețea este o marcă a nevoii de afecțiune, în timp ce frica indică nevoia de securitate fizică și/sau afectivă.
- De asemenea, având în vedere latura expresivă a emoțiilor, jocurile de rol sau mima emoțiilor sunt alte modalități prin care copiii devin conștienți de legătura dintre corp și emoții.
Indiferent de modalitățile prin care alegem să traducem copiilor lumea emoțiilor, contează să avem în vedere ritmul copilului, firescul dificultăților de gestionare a emoțiilor în funcție de vârstă, cât și constanța cu care implementăm aceste chei în viețile noastre. Totodată, este important să nu încercăm să rezolvăm totul, pentru că dezvoltarea lor, ca și a noastră, este un continuum care merită onorat.
Am preluat câteva idei de aici: https://washburn.org/resources/for-families/resources/children-and-feelings/