În județul Vaslui sunt mulți oameni care nu mai au, de mult, nici măcar speranța că viața lor va fi una mai bună cu trecerea timpului. Dar Magda Săvuică, un om cu inițiativă și, mai presus de toate, cu inimă mare, reușește, cu gesturi mici, dar de mare impact, să le redea mici zâmbete pe chipuri.
„Spune într-o carte dragă mie, în Biblie, că omul căruia i se iartă mult, iubește mult. Cred că sunt omul care a ajuns să iubească mult pentru că i s-a iertat mult. Am crescut în București într-o familie cu 12 copii. Tatăl meu e pastor într-o comunitate mică lângă București, așa că, de mici, am avut antrenamentul școlii biblice, dar și antrenamentul empatiei și al ajutorării celor nevoiași. Iubesc dreptatea, scrășnesc din dinți atunci când văd oameni lipsiți de apărare, mă bag inconștient în unele situații în care îi văd pe cei lipsiți de apărare, femei abuzate, nedreptăți“, spune Magda. Cu aceste convingeri și cu o empatie nemărginită, Magda a luat hotărârea radicală de a se muta din Capitală
într-unul dintre cele mai sărace județe din țară și de a face, acolo unde poate, mult bine! „Mă tot întrebam de ce suntem noi binecuvântați cu mâncare și haine și tot ce ne dorim și alții mor de frig, de foame, de lipsă de speranță? Aceasta a fost motivația pentru care proiectul «Dragoste desculță» a pornit an de an și a strâns zeci de mii de euro, jucării, cadouri și mâncare pentru sute de familii din județul Vaslui. Dar nu am fi putut face nimic din toate acestea fără contribuția atâtor oameni minunați, de pe toate continentele lumii și mai ales din România, care au înțeles că e mai ferice să dai decât să primești, că e mai ferice să iubești decât să fii iubit, care au hotărât să iubească cu fapta și cu speranța!“
Magda strânge periodic pentru comunități sărace din județul Vaslui încălțăminte, haine groase de iarnă, bani de lemne, alimente de bază, produse de igienă personală, cărți de povești, jucării, mașini de spălat și alte lucruri utile pentru bătrâni singuri și familii cu mulți copii. Și așa vede, în fiecare zi, recunoștință, mulțumire, fericire, zâmbete, în cele mai sincere și naturale forme. „Câți ochi frumoși, atâtea povești. Povești care merită cel puțin ascultate și înțelese fără preconcepții și pe care le puteți citi și voi pe www.dragostedesculta.ro, acolo unde găsiți și toate detaliile dacă doriți să veniți în ajutor“.

