Test drive Porsche 911 Carrera 4 GTS Coupé
Sunt într-un Porsche 911 Carrera GTS galben împreună cu fiul meu și alergăm pe A3 cu… viteza legală. Basul boxelor Bose face portierele să vibreze, iar genunchiul meu, lipit de ușă, percepe vibrația ca pe un… masaj. „Coloana sonoră” îi aparține fiului meu – asta e plăcerea lui într-o mașină, să-și pună muzică de pe telefon și să compare în care boxe se aud bașii mai bine. Melodia pe care o ascultăm – impropriu spus „melodia”, e bas și atât, ai zice că e un test pentru subwoofere – îi aparține lui îi aparține lui Carbon! și se cheamă „Rockhardt”.
Relația mea cu Porsche a debutat un pic anapoda. Primul Porsche pe care l-am condus a fost Taycan, electric și electrizant; au urmat Taycan CrossTurismo (excepțională mașină, dar eu am o slăbiciune pentru break-uri), Macan, Cayenne și, în sfârșit, i-a venit rândul și lui 911. Chintesența Porsche, modelul 911, simbolul mașinii-sport: motor boxer cu șase cilindri amplasat în spate, tracțiune spate, greutate redusă
(1.594 kg), ținută de drum impecabilă.
Modelul pe care îl conduc este cea mai recentă versiune Carrera GTS, propulsată de clasicul boxer cu șase cilindri, care furnizează 480 CP și face mașina să ajungă la 100 km/h în 4,1 secunde și să atingă o viteză maximă de 311 km/h.
În gama Carrera, GTS este al doilea cel mai puternic și mai rapid – după versiunea aniversară Porsche Design 50 de ani –, care are 510 CP, prinde suta în 3,9 secunde și are o viteză maximă de 320 km/h. Prețul acestei ediții speciale pornește de la 216.184 de euro, în timp ce modelul „meu”, cu tot cu opționale, costă 219.984 euro (numai vopseaua Paint to Sample Signal Yellow face 10.082 euro).
În oglinda retrovizoare văd șoldurile musculoase și unduioase ale mașinii – evazările aripilor care adăpostesc roți de 21 inchi pe spate și de 20 pe față. Cu etriere roșii. În spate, literele Porsche negre par un element de design, așa cum stau ascunse sub spoiler, între stopurile cu rame întunecate, iar inscripția 3.0 GTS devine vizibilă doar când ridici „capota” motorului. Toate detaliile fac parte din pachetul satin black specific modelelor GTS – lor li se adaugă plafonul negru de sticlă, grila radiatorului, ramele farurilor și „buza” barei față.
Interiorul e un mix de analog și digital. Display-ul tactil central controlează mașina, de la navigație și comunicații, sistem audio, setări ale suspensiei (Normal și Sport), spoilerului sau eșapamentului și până la cele patru moduri de conducere (Normal, Sport, SportPlus și Individual) – care pot fi accesate și cu ajutorul unui selector circular aflat pe volan.
Turometrul are cifrele înscrise pe o bandă circulară galbenă, care se regăsește și pe cadranul ceasului Sport Chrono din mijlocul bordului. Galbene sunt centurile de siguranță și cusăturile de pe scaune și de deasupra bordului. Interiorul nu are același nivel de izolare acustică precum la celelalte modele Carrera – deci sunetul gutural al motorului este pregnant în habitaclu și se aude foarte plăcut și când este turat, dar și când frânezi și „cobori” pe treptele de viteză.
Ca dimensiuni, Porsche este o mașină compactă, dar, parcată lângă alte vehicule din clasa medie, pare mare. Are 4,53 metri lungime, puțin peste 2 metri lățime – măsurată în dreptul oglinzilor -, iar înălțimea este de 1,3 metri. Sunt un tip scund și totuși mașina mi se pare croită „pe mine”. Slim fit, cum s-ar zice. Fiindcă nu mi-e comodă poziția de condus cu picioarele perfect întinse, în stil Formula 1, țin scaunul șoferului destul de în față, iar genunchii îmi stau îndoiți. Însă cred că un ins de 1,80 metri ar trebui să-și dea scaunul cu totul în spate – pentru el, mașina ar fi, probabil, skinny fit –, iar locul din spate ar deveni inutilizabil.
Oricum, locurile din spate sunt inutile, nu încape acolo un copil mai mare de cinci ani. Dar, hei, mașina asta nu e ca să pleci în vacanță cu copiii. Cel mult, ca să pleci în vacanță cu soția când vreți să luați o pauză de copii. Bagaje? E ceva loc – 132 litri – în portbagaj, dar, dacă e neapărată nevoie, poți încărca destule lucruri pe bancheta din spate. Altfel, proprietarul unei mașini de peste 200.000 de euro pleacă, probabil, în vacanță la propria casă de… vacanță, unde îl așteaptă nu un șifonier, ci un dressing dotat cu tot ce are nevoie pentru plajă sau o ieșire elegantă la cină.
Pe de altă parte, dacă e adevărat că banii n-aduc fericirea, probabil că un astfel de om nu apucă prea des să se bucure de bijuteria din garaj; dacă o astfel de mașină e o investiție, atunci chiar că stă ca un bibelou în vitrină.
Cum nu am astfel de griji, savurez această zi în care conduc o mașină de vis. Îmi place să conduc. Ziua în care n-o să mai pot conduce va fi ziua în care voi începe să mor câte puțin. Nu înțeleg mașinile autonome – ce e aia, să stai într-o mașină ca-n tramvai? De ce-ți mai trebuie mașină? Ne pierdem, încetul cu încetul, abilitățile – de a conduce o mașină, de a face acele meserii care presupun îndemânare. Probabil va veni ziua în care oamenii nu vor mai conduce mașini. Și nu vor ști ce pierd.
Dar o să salvez omenirea cu altă ocazie. Astăzi zbor cu acest minunat Porsche galben și sunt entuziasmat. Știu, ca jurnalist, ar trebui să fiu obiectiv. Îmi pare rău, nu pot, n-aș face decât să caut nod în papură. Mă deranjează că n-am loc de bagaje? Nu-mi pasă. Mă deranjează că mi-e un pic strâmtă mașina? Nici vorbă. Că urlă motorul în spatele meu? L-aș da mai tare dacă aș putea. Ăsta e farmecul acestei mașini: volanul în mâini, „rucsacul” cu motorul în spate și alergi ca nebunul pe străzile patriei. Cu viteza legală.