Motto: “Adolescentul este un tren de viteză, care încă nu are frâne, spunea cineva”.
Dacă punem la socoteală efervescența hormonală specifică vârstei, care dă peste cap termostatul emoțional, spațiul Adolescent-Părinte riscă să devină un teren minat. Ce șanse avem să oprim trenul de mare viteză? Și ce poate face părintele de adolescent pentru a gestiona constructiv conflictele acestei perioade? de Olivia Petre
Dacă ne gândim că aria din creier responsabilă de „frâne”, și anume cortexul prefrontal, ajunge cel mai târziu la maturitate (în jurul vârstei de 24 de ani), vedem complexitatea problemei. Practic, adolescenții încă nu au resursele interne pentru a stăpâni o serie de procese sensibile, prin care trec: nu au dezvoltat suficient controlul impulsurilor (deși chiar asta e vârsta impulsurilor explozive), nu și-au atins capacitatea de a lua deciziile raționale (cu toate că trebuie să ia tot mai multe decizii și vor să fie tot mai autonomi), nu și-au dezvoltat competențele de organizare și planificare (deși au de gestionat activități tot mai complexe). Din această discrepanță între nevoi și dorințe, pe de o parte, și resursele interne, pe de altă parte, se pot aprinde multe conflicte.
Revine, deci, întrebarea „ce poate face un părinte de adolescent pentru a gestiona constructiv conflictele acestei perioade?”
În primul rând
Să facem managementul așteptărilor: să acceptăm că atât numărul, cât și intensitatea conflictelor cresc în perioada adolescenței. Iar asta nu înseamnă că este ceva în neregulă.
E important să ne pregătim sufletește pentru această constantă a naturii umane – adolescența vine la pachet cu o intensificare a tensiunilor. Și așa a fost dintotdeauna, chiar dacă motivele pentru care ne certăm (factorii declanșatori) fluctuează de la o generație la alta (mai mult ca formă, căci la bază rămân aceleași teme esențiale și aceeași luptă simbolică de putere). Setarea corectă a așteptărilor pe care le avem ca părinți înseamnă să ne flexibilizăm modul de gândire și să ne creștem disponibilitatea emoțională, în special răbdarea. Pentru că e la fel de solicitant să fii Adolescent, pe cât e să fii Părinte.
În al doilea rând
Să căutăm (cu lupa deseori) partea plină a paharului: cu cât navigăm certurile mai constructiv, cu atât îi pregătim mai bine pe adolescenți pentru conflictele inevitabile din viața lor adultă.
Ne maturizăm prin conflicte, pentru că ele ne obligă să recunoaștem nevoile noastre și ale celorlalți și să acționăm. De aceea, avem o mare responsabilitate ca părinți de a ne dezvolta stiluri de interacțiune din care copiii noștri să poată învăța cum se pot descurca la rândul lor în situațiile tensionate. Într-adevăr, modul în care părinții și adolescenții își gestionează conflictele are o influență profundă asupra dezvoltării psihologice. Cercetările au arătat că rezolvarea conflictelor părinte-adolescent influențează stimularea empatiei adolescenților. Mai exact, modul în care părinții gestionează conflictele poate fie să sporească, fie să împiedice nivelul de empatie. Alte studii efectuate în 2017 au aruncat o lumină chiar asupra relației între invalidarea parentală (dezaprobarea și lipsa de susținere din partea părinților) și tulburarea de personalitate borderline la adolescenți.
3 tehnici de aplanare a conflictelor
La modul concret, iată și câteva tehnici de aplanare care ne pot ajuta să ne certăm mai eficient cu adolescenții.
Să validăm emoțiile
Dacă vrem să avem vreo șansă de înțelegere, atunci de aici trebuie să pornim: Te văd, Te ascult, Îți respect emoțiile și dorințele. Multe conflicte apar când părinții spun adolescentului (explicit sau doar non-verbal, e la fel de dăunător) că ceea ce simte sau ceea ce vrea este greșit. Acolo se produce deconectarea care îi va alimenta ideea că Mama/tata nu mă poate înțelege. Ce rost are să împărtășesc lucruri cu cineva care nu mă înțelege?
Să reținem că emoțiile sunt involuntare, deci „copilul” nu ar trebui învinuit pentru ceea ce simte. Emoțiile trebuie acceptate așa cum vin. Văd că ești supărat în legătură cu… e un bun mod de a deschide conversația, dar fără să insist dacă adolescentul nu vrea să dezvolte. Apoi, ajută să venim cu întrebări deschise, de explorare, înainte să tăiem avântul cu „dar“…Ce anume te deranjează? Vrei să-ți spun cum se vede de la mine? Sunt de evitat complet replicile care arată că noi deținem adevărul.
Să distingem între Poziții diferite și Interese comune.
Când doi oameni se ceartă, se concentrează pe ceea ce NU sunt de acord. Aici e important ca noi, părinții, să readucem în discuție interesul comun sau partea de lucruri asupra căreia suntem de acord. Astfel creăm o punte. De exemplu, atunci când adolescentul vrea să stea cu prietenii până seara târziu, iar noi vrem să fie acasă devreme, interesul comun este ca el să aibă un timp de calitate cu persoane de vârsta lui. Ajută o atitudine de genul Deși ora de întoarcere e motiv de dispută, suntem de acord că e important să te distrezi. Cum poți să faci asta și să ajungi la ora 21 acasă? Aproape întotdeauna există o miză comună, dar e nevoie de o parte rațională să o caute. Iar la acest capitol nu ne putem baza pe adolescenți.
În caz de „boacănă”, să mutăm accentul dinspre Cum ai putut?! către Ce trebuie să faci diferit în viitor?
Atunci când Adolescentul face o trăsnaie, avem tendința de a insista în reproș. Nu ajută. Și asta pentru că îl ține pe copil în starea de vinovăție care e cea mai apăsătoare dintre emoții. Or, atâta timp cât simți rușine, nu ai cum să vezi soluții. În plus, mintea noastră poate găsi nesfârșite justificări la întrebarea De ce ai făcut X lucru. Mai constructiv ar fi să mutăm reflectorul pe Ce ai înțeles din această întâmplare? și mai ales pe Ce trebuie să faci diferit în viitor în asemenea situații?
Momentele în care nu suntem pe aceeași lungime de undă cu cei dragi ocupă în medie 70% din timpul interacțiunilor noastre, în vreme ce numai în 30% din situații suntem sincronizați (lucru demonstrat chiar de relațiile timpurii
mamă-copil). Partea interesantă este că avem nevoie de acest exercițiu al
re-sincronizărilor pentru a ne consolida capacitatea de adaptare și gradul de conectare. Cu alte cuvinte, este nevoie să trecem prin haos relațional ca să ajungem la armonie.
Adolescența (substantiv) = etapa vieții în care ești prea mic ca să faci jumătate din lucrurile pe care ai vrea să le faci și ești prea mare pentru a face cealaltă jumătate.
Olivia Petre