FacebookTwitterLinkedIn

Perturbările din sectorul transporturilor din cauza războiului din Orientul Mijlociu, dar și reducerea cererii duc în colaps industria florilor din  Kenya.

Reprezentanții KFC, Consiliul pentru flori din Kenya, o organizaţie a sectorului privat care îi reprezintă pe cultivatorii şi exportatorii de flori tăiate şi plante ornamentale din ţara din estul Africii, au anunţat că actualul conflict a avut ca rezultat pierderi de peste 4,2 milioane de dolari în ultimele trei săptămâni, potrivit AP.

„Vedem întârzieri în domeniul transportului, rute mai lungi, reducerea cererii şi preţuri ridicate. Săptămâna trecută s-a ajuns la 5,80 dolari per kilogram, cel mai ridicat nivel din ultimii 10 ani”, a afirmat directorul general al KFC, Clement Tulezi.

La ferma de flori Isinya, aflată la 56 de kilometri de Nairobi, directorul de marketing Anantha Kumar spune că exporturile au scăzut cu mai mult de jumătate.

„Anterior, exportam 450.000 fire pe zi, şi în prezent trimitem în afara ţării doar aproximativ 150.000 – 200.000 fire pe zi. Deci ne-am redus exporturile cu aproape 50%”, a declarat Kumar pentru AP.

În mod obişnuit, exportul direct de flori către Orientul Mijlociu era responsabil pentru aproximativ 30% din afacerile fermei Isinya Flower, iar procentul pentru cultivatorii de flori din Kenya era de 15%, cea mai mare piaţă a lor fiind Europa – 70%.

Totuşi, deşi Orientul Mijlociu nu este principala piaţă de export de flori pentru Kenya, transportul de marfă către Europa a fost perturbat de conflictul din regiune, ceea ce a dus la reducerea exporturilor şi majorarea costurilor.

„Cu actualele preţuri la transportul de marfă, clienţii nu au posibilitatea să facă comenzi. De asemenea, este dificil să faci rost de mijloace de transport, puţine companii au rămas pe piaţă, operatorii aerieni din Orientul Mijlociu aproape nu mai efectuează zboruri iar cei din Europa percep 5 dolari per kilogram, de două ori mai mult decât în perioadele obişnuite”, a completat Kumar.

Valoarea sectorului horticulturii din Kenya, una din cele mai importante industrii, depăşeşte 800 milioane de dolari pe an, conform Băncii Centrale din Kenya.

Fii la curent cu tot ce contează în business-ul din România și abonează-te la canalul nostru de Whatsapp Forbes Romania.