Prețurile la nivelul producătorilor din Statele Unite au înregistrat în ultima lună cea mai mare creștere din noiembrie 2022 încoace, alimentate în principal de scumpirea energiei după izbucnirea războiului din Iran, arată datele publicate de Departamentul Muncii.
Indicele prețurilor de producție (PPI), un indicator care măsoară inflația înainte ca aceasta să ajungă la consumatori, a crescut cu 6,5% în mai 2026 față de aceeași lună a anului trecut. De asemenea, față de aprilie, indicatorul a urcat cu 1,1%, menținând același ritm de creștere ca în luna precedentă, scrie ABC News..
Scumpirile au fost determinate în special de piața energiei. Prețul angro al benzinei a crescut cu peste 23% față de aprilie și cu aproape 70% comparativ cu anul trecut, pe fondul tensiunilor geopolitice din Orientul Mijlociu.
Excluzând componentele volatile precum energia și alimentele, inflația de bază la nivelul producătorilor a crescut cu 0,4% față de luna aprilie și cu 4,9% față de mai 2025, semnalând presiuni persistente asupra lanțurilor de producție.
Datele privind inflația la producători vin la o zi după publicarea indicelui prețurilor de consum, care arată o creștere de 4,2% anual în luna mai — cel mai ridicat nivel din ultimii trei ani. În același timp, prețurile la benzină au crescut cu aproape 41%, iar biletele de avion s-au scumpit cu aproximativ 27%.
Inflația rămâne mult peste ținta de 2% a Rezervei Federale americane, ceea ce menține presiunea asupra politicii monetare. Deși banca centrală este așteptată să mențină neschimbată dobânda de referință la următoarea ședință, piețele financiare anticipează posibile majorări până la finalul anului.
Evoluțiile recente sunt legate de perturbările majore din piața globală a energiei, după ce conflictul dintre Statele Unite, Israel și Iran a dus la închiderea Strâmtorii Ormuz, una dintre cele mai importante rute de transport al petrolului. Specialiștii avertizează că reducerea stocurilor de petrol din SUA ar putea amplifica presiunile asupra pieței în trimestrele următoare.
Fii la curent cu tot ce contează în business-ul din România și abonează-te la canalul nostru de Whatsapp Forbes Romania.
De asemenea, intră în comunitatea Forbes România de pe Facebook și urmărește cele mai importante știri, analize și noutăți din business-ul local și nu numai.