În luna iulie, Asociația Conservation Carpathia a adus alți trei pui de zimbru în Munții Făgăraș, ajungând la un total de șase pui sănătoși. National Geographic susține proiectul de reintroducere a zimbrilor în Munții Făgăraș și a donat aparatura de monitorizare a speciei: camere de supraveghere cu senzor de mișcare și o cameră cu termoviziune, colare GPS cu antene radio și stații de recepție.
“Suntem încântați de apariția celor trei viței în cadrul primul grup eliberat în Munții Făgăraș, în luna mai 2020. Toți par să fie sănătoși și reacționează bine la mișcările dinamice ale turmei. Au timp suficient să crească până la venirea iernii”, a declarat Adrian Aldea, biolog, manager faună Fundația Conservation Carpathia.
“Proiectul de reintroducere a zimbrilor în Munții Făgăraș este susținut financiar nu doar prin proiectul Life Carpathia, ci și de National Geographic: sistemele de monitorizare achiziționate ne ajută să urmărim mișcările speciei. Ne interesează cum se adaptează la noua lor casă, cât explorează și dacă se apropie sau nu de comunități. Cu ajutorul colarelor GPS avem date zilnice despre prezența lor (latitudine, altitudine, longitudine) și chiar am întocmit o primă hartă interactivă cu mișcările zimbrilor. Iar cu ajutorul antenelor radio rangerii recepționează semnal în apropierea zimbrilor îi localizeaza mai ușor în teren,” a mai precizat Adrian Aldea.
Începând cu luna mai 2020, primii 8 bizoni au fost aduși în Munții Făgăraș, iar alți 21 anul trecut.
Foto: Conservation Carpathia (Bunea Călin Șerban)