CreditAmanet și-a inaugurat noul sediu de birouri de la etajul nouă al SkyTower, cea mai înaltă clădire de birouri din România. Mutarea în noua locație presupune o investiție de aproximativ 500.000 de euro, precizează furnizorul de servicii de creditare pe termen scurt și de schimb valutar.
Potrivit lui Cosmin Popovici, CEO-ul CreditAmanet, „dezvoltarea accelerată a companiei din ultimii ani și creșterea numărului de angajați cu peste 15% doar în 2022” au stat la baza deciziei de relocare a birourilor.
„La finalul anului trecut am devenit societate pe acțiuni și, de asemenea, în 2022 am obținut o performanță impresionantă de business – o creștere cu 30% a cifrei de afaceri, care a ajuns la 80,5 milioane de lei și un profit net de 10,3 milioane lei, cu 27% mai mare față de 2021”, mai spune Cosmin Popovici.
Alți chiriași care s-au mutat recent în SkyTower sunt start-up-ul românesc ZoidPay, dezvoltatorul de software Kubeark și dezvoltatorul imobiliar Certion.