Agenția Internațională a Energiei (IEA) estimează că Europa poate reduce la jumătate cota de piață a autovehiculelor electrice chinezești, prevăzută să ajungă la 40% în 2035, prin dezvoltarea unui lanț de aprovizionare și producție complet integrat pe continent, reducând astfel costurile de fabricație.
În prezent, vehiculele electrice chineze dețin 20% din piața UE, nivel care ar putea să se dubleze până în 2035 chiar și cu noile taxe impuse de Bruxelles, potrivit raportului privind industriile strategice pentru tranziția energetică, publicat marți de IEA.
Raportul subliniază necesitatea ca industria auto europeană să reducă costurile de producție, inclusiv pentru baterii, ce reprezintă aproape 40% din prețul unui vehicul electric, pentru a rămâne competitivă. Un rol central în aceste eforturi îl are Legea Industriei Zero Emisii Nete, care vizează accelerarea dezvoltării tehnologiilor verzi în UE.
La nivel global, investițiile în tehnologiile curate continuă să crească, iar piața globală a principalelor șase tehnologii de energie curată (fotovoltaice, eoliene, vehicule electrice, baterii, electrolizoare și pompe de căldură) a atins în 2023 o valoare de 700 miliarde de dolari. Se estimează că această valoare va depăși 2.000 miliarde de euro până în 2035, echivalentă cu piața petrolului la nivel mondial din ultimii ani.
China rămâne liderul mondial în producția de tehnologii curate, beneficiind nu doar de costurile reduse de producție, ci și de o piață internă uriașă și lanțuri de aprovizionare integrate. IEA estimează că, până în 2035, exporturile de tehnologii curate ale Chinei vor atinge 340 miliarde de dolari, similar veniturilor obținute din exporturile de petrol de Arabia Saudită și Emiratele Arabe Unite în 2024.
Fii la curent cu tot ce contează în business-ul din România și abonează-te la canalul nostru de Whatsapp Forbes Romania.