FacebookTwitterLinkedIn
Elena Gheoculescu, psiholog clinician  și psihoterapeut integrativ, Cabinet Individual de Psihologie

Etichetarea emoțiilor și discuțiile despre ele nu sunt doar teorii care încearcă să ne ajute atunci când înfruntăm avalanșele de trăiri ale copilului nostru. El simte și trăiește fiecare moment, iar adesea, cu cât este mai mic, cu atât îi este mai greu să exprime în cuvinte ceea ce simte sau îl copleșește. Orice copil poate simți: frustrare, gelozie, invidie, furie, tristețe, neliniște, îngrijorare, jenă, rușine, entuziasm. Are voie și, mai mult decât atât, are nevoie! Și la orice vârstă, plânsul este răspunsul normal la emoții puternice, fie că vorbim despre situații stresante sau momente pline de fericire. Și asta trebuie să știe toți părinții!

Când se naște, copilul plânge – acesta fiind primul său mod de comunicare cu mediul, apoi zâmbește („zâmbetul îngerilor“), după care începe să scoată sunete cu sens și să vorbească. În interacțiunea cu ceilalți, trăiește emoții și sentimente, însă acestea nu sunt la fel de concrete și palpabile precum sunt obiectele, de aceea un copil care are un nivel al gândirii concrete, specific de altfel vârstei cronologice, nu își poate exprima și regla emoțiile decât dacă are un model, dacă exersează de mai multe ori (cu cât copilul este mai mic, cu atât memoria este în curs de formare, deci uită mai repede) și beneficiază de răbdare și încredere din partea adulților care conștientizează că este doar o etapă. Sau, mai exact, un moment în care copilul nu este conștient de gândurile și emoțiile sale, este copleșit și poate crede că el este gândul și emoția pe care le simte și că este „un copil rău“, ceea ce îl face să repingă și mai mult starea, să se lupte cu ea, în loc să caute sau să accepte modalități de calmare și liniștire.

Cele mai simple moduri de a înțelege emoțiile copilului tău sunt prin intermediul expresiilor faciale, prin comportament și prin joc. Conștientizarea emoțională poate ajuta copilul să fie mai puternic mental, dar și să-și gestioneze emoțiile. Pentru a ajunge la această conștientizare emoțională, este necesar să începem cu primul pas, cu alfabetizarea emoțională, adică, identificarea și recunoașterea emoțiilor în situații concrete, pe cartonașe, în cărți, desene, filme etc. Numirea lor. Apoi observarea emoțiilor în corp (de exemplu, la furie corpul se încordează, sprâncenele se îndreaptă către nas, dinții pot fi încleștați, pumnii strânși, bătăile inimii pot fi accelerate, o senzație de căldură poate invada corpul și fața se poate înroși), după care observarea comportamentelor (continuând același exemplu, la furie poate apărea: țipătul, lovitul, cuvintele nepotrivite, înjuratul, aruncatul cu obiecte, autoagresiunea sau plimbatul de colo colo în mod agitat, chiar haotic prin cameră), și a gândurilor („urăsc locul sau persoana aceasta“, „nu este corect“).

Emoțiile sunt doar emoții, ele vin și pleacă, asemenea valurilor care ating (lovesc) malul și apoi se retrag. Ești mai mult decât emoțiile, comportamentele și gândurile tale, la fel cum și copilul tău este mai mult decât acestea. Acceptă emoțiile, fii un observator plin de compasiune, căci îmbrățișarea lor duce la scăderea intensității lor și, în consecință, la scăderea disconfortului trăit. Ancorează-te în prezent și acționează adecvat. Ești un adult care nu ai beneficiat de „alfabetizare emoțională“, poate că nu a existat cineva care să îți înțeleagă emoțiile și sentimentele și să te ajute să îți expimi altfel nevoile decât prin comportamente problematice. De liniștire nici nu poate fi vorba, generația părinților noștri era mult prea preocupată cu asigurarea nevoilor de bază. Așa că fii blând/ă cu tine și cu acest proces de reglare emoțională. Fii realist/ă și redu așteptările. Există un paradox pe care cred că fiecare părinte sau adult care a interacționat cu un copil l-a observat. Un copil are nevoie de mai multe repetări pentru a învăța ceva și doar de un moment pentru a uita ceea ce a învățat. Reglarea emoțională depinde foarte mult de vârsta cronologică și de dezvoltarea copilului. Înainte de 24 de luni, chiar până la 36 de luni, capacitățile lui de exprimare, inhibare și de calmare sunt foarte reduse. Poate că îți sună cunoscut denumirea de „teribilii 2“, care descriu momentele dificile pe care le pot trăi în jurul vârstei de 2 ani atât părinții, cât și copiii. Asta nu înseamnă că nu există soluții, întotdeauna există cel puțin o soluție.

Când să solicitați ajutor profesional?

Atât în viața copilului, cât și a părintelui pot exista probleme de relaționare, emoționale sau de comportament. Cu cât ajutorul specializat este oferit mai devreme, cu atât este mai ușor. Investiția de timp, bani și resurse este mult mai mică. Când te simți copleșit/ă, iar în dialogul intern sau cu ceilalți spui frecvent: „Nu mai pot“, „Nu mai știu ce să fac și încotro să o apuc“, amintește-ți că nu ești singur și că un ajutor specializat te poate ajuta să nu mai mergi prin întuneric.

Amintește-ți că înțelegerea și exprimarea emoțiilor necesită abilități care sunt în curs de dezvoltare la copilul tău. Puțin sprijin venit de la un alt părinte, dintr-o carte, o pauză doar pentru tine sau de la un specialist, la care se mai adaugă și răbdarea răbdării răbdărilor și încrederea îl pot ajuta pe copil să-și înțeleagă și exprime emoțiile. Procesul poate fi unul copleșitor, uneori, dar toată munca pe care o faci va fi baza pentru dezvoltarea emoțională sănătoasă a copilului tău pe care va sta întreaga viață.

Iată ce îți propun să faci împreună cu copilul tău astfel încât momentele copleșitoare să fie mai ușor de trăit și depășit:

1. Creați o trusă de calmare care să-l ajute pe copil să se liniștească. Așa cum am spus anterior, copiii uită repede, iar un kit, o cutie care să conțină acele elemente care să-l ajute să se calmeze poate fi foarte folositoare. Experiența mea practică mi-a dovedit că este foarte folositoare dacă este învestită cu încredere și nu este prezentată ca un mod de pedepsire sau un mod reactiv la trăirile și acțiunile copilului. Cutia de calmare poate conține: creioane colorate, cărți de colorat, exerciții de respirație adaptate pentru copii, baloane de săpun, apă, ceva dulce, câteva lucruri care îi pot antrena simțurile, plastilină, un album foto cu persoane dragi.

2. Exersați respirația profundă. Deși copilul respiră mult mai profund și abdominal decât un adult, în momentele de furie, respirația este una scurtă, ceea ce poate menține starea de agitație. Să îi spui unui copil să respire adânc poate să îl înfurie sau să îl facă să respire ca un dragon, care scoate flăcări de nemulțumire pentru că îi ceri să facă ceva. Dar dacă îi propui să sufle baloane de săpun inspirând pe nas și expirând pe gură lent pentru a face mai multe baloane de săpun, posibil să obții colaborarea lui. De altfel, am văzut că a funcționat exersarea respirației profunde folosind imagini care indică traseul aerului, repectiv inspirul și expirul.

3. Numără pentru a calma. Poți învăța copilul să numere pentru a-i distrage atenția și a-l ajuta să-și activeze creierul cognitiv prin realizarea unei activități care necesită atenție. Copilul poate manifesta rezistență dacă îi spui să numere, dar dacă te vede și pe tine numărând și îi mai propui să numărați și ceva concret, s-ar putea să ajute și să se liniștească. Puteți număra bulinele de pe haine, jucăriile sau orice este în jurul vostru.

4. Ajută-l să-și rezolve problemele. De cele mai multe ori copiii se frustrează când nu ajung la ceea ce își doresc sau când altcineva nu se joacă cu el sau nu îi dă jucăria. Ajută-l să spună în cuvinte ceea ce vrei. „Am înțeles, ești supărat pentru că vrei mașina de pe dulap. Sigur, că îți pot da jucăria. Când mai ai nevoie îmi poți spune:

– „Mami, dă-mi jucăria!“ sau

 – „Mami, ajută-mă!“ și mama te ajută. „Știu că este greu când nu se joacă cu tine, ai putea să te joci cu altcineva sau să te dai în leagăn, ce alegi?“