de Adina Iacob, antrenor de minți tinere
Ne naștem cu doar câteva frici*. Și niciuna dintre ele nu este frica de singurătate. Aceasta, ca mai toate fricile, se învață. Cei mai buni profesori sunt comportamentele părinților, în special în primii ani de viață, când singura comunitate din care facem parte este familia. Felul în care se comportă părinții săi unul cu celălalt îi oferă copilului reperul pentru viitoarele sale acțiuni în societate. Felul în care se comportă părinții copilului cu el/ea îi oferă acestuia acces la un spectru amplu de atitudini și gesturi, de la autonomie asumată până la neputință învățată, pe care în primă fază și le va însuși mimetic, apoi conștient.
Un preșcolar nu are discernământul necesar pentru a înțelege pe deplin punctul de vedere al altor persoane, în schimb are imaginația dezvoltată și abilitățile lingvistice suficiente pentru a se exprima pe înțelesul celor din jur. Dacă părinții îl ascultă și îi acordă atenție, se va simți îndeajuns de confortabil încât să petreacă timp și în absența lor – chiar dacă ne referim la a se juca pe cont propriu în altă cameră sau a desena în liniște în preajma lor. Dacă părinții sunt absenți, indiferent de forma pe care o ia absența lor, copilul își va căuta alte surse pentru împlinirea nevoii de conexiune.
Într-o societate care pune atât de mult accent pe conectivitate – facilitată mai ales de accesul la tehnologie – timpul petrecut doar în compania propriei persoane este evitat intenționat, cu toate că beneficiile pentru bunăstarea mentală sunt de necontestat. Conectivitatea nu este însă sinonimul conexiunii. Creștem și ne dezvoltăm prin intermediul relațiilor noastre toată viața, iar prima relație care merită cultivată este cea cu noi înșine. Pentru a avea succes în demersurile noastre de a-i învăța pe copii cum să petreacă timp cu ei înșiși e necesar să luăm în calcul câteva aspecte care țin de includerea acestei activități în rutina zilnică.
Când să petreacă timp pe cont propriu? Niciodată după manifestarea unui comportament negativ. Du-te în camera ta. N-ai voie telefon, n-ai voie televizor, nu vorbești cu nimeni – nu e tocmai cea mai îmbietoare invitație la introspecție și reverie, nu? 🙂 Ca adulți, mai ales dacă suntem și părinți, suntem conștienți de ceea ce ne oferă timpul petrecut singuri. Copiii sunt diferiți și s-ar putea să nu înțeleagă cât de benefic poate fi timpul petrecut pe cont propriu. Cu atât mai puțin dacă îl asociază cu o formă de pedeapsă. În schimb, sunt foarte receptivi dacă părinții lor sunt deschiși și sinceri cu ei și le arată cum să petreacă timp singuri. Copiii fac ce văd, nu ce li se spune. Și dacă văd că există un timp – și un spațiu! – pentru fiecare activitate din zi, le va fi mai ușor să o integreze în programul cotidian. Câteva dintre cele mai potrivite activități în care un copil să se implice singur sunt lectura, orice formă de artă plastică, puzzle-urile, cântatul la instrumente muzicale. Aceste acțiuni promovează creativitatea, imaginația, dezvoltarea cognitivă și exprimarea de sine. De asemenea, ajută copiii să-și dezvolte concentrarea, răbdarea și disciplina. În plus, niciuna nu presupune acces la un ecran. Jucatul pe tabletă sau uitatul la televizor sunt modalități de a ne ține atenția ocupată fără vreun beneficiu cognitiv sau emoțional pe termen lung.
Cât să petreacă timp pe cont propriu? Cât se simte confortabil. Fiecare copil are ritmul său și sunt suficiente cadrele în care este nevoit să se adapteze la ritmul celor din jur – școala, anturajul, societatea, în general. Tocmai de aceea este indicat ca acasă să fie stăpân pe timpul și spațiul său, în timp ce părinții îi asigură atât oportunități pentru reglare emoțională, cât și provocări care să-i dezvolte abilitățile de rezolvare a problemelor. Un scenariu care le-ar include pe amândouă ar fi acela în care, după câteva ore petrecute pe cont propriu, se organizează în casă un festival al rezultatelor, în care fiecare membru al familiei le prezintă celorlalți rodul timpului petrecut pe cont propriu: o pictură ce încă se usucă, o prăjitură proaspăt scoasă din cuptor, o sesiune de antrenament fizic intens, un sfert de carte citită, o melodie învățată până la jumătate – orice formă de activitate realizată pe cont propriu și în urma căreia am obținut un progres merită sărbătorită împreună.
Să-i susținem pe copii să petreacă timp pe cont propriu face parte din atribuțiile părintești, oricât de contraintuitiv ni s-ar părea să-i lăsăm singuri, chiar și pentru câteva ore. Încurajați-i să se implice în activitățile preferate, creați-le un mediu confortabil, fiți un model de urmat. Cu răbdare și consecvență din partea părinților, copiii pot învăța să se bucure de timpul petrecut singuri și chiar să-l anticipeze.
*
Potrivit psihologului evoluționist David Buss, oamenii au anumite frici înnăscute, care au rădăcini evolutive. În timp ce există mai multe temeri care sunt considerate a fi înnăscute, Buss le evidențiază în mod specific pe acestea: frica de zgomote puternice, despre care se consideră că reprezintă un răspuns adaptativ la posibile amenințări din mediul înconjurător, și frica de a cădea în gol, considerată un mecanism de protecție pentru a preveni accidentările și rănile. El sugerează că aceste temeri sunt adaptative și servesc ca mijloc de supraviețuire și protecție.
