În vremurile în care parentingul a devenit știință, există din ce în ce mai multe teorii despre creșterea și îngrijirea copiilor, părinții și profesioniștii concentrându-se foarte mult pe corectarea comportamentului acestora. Se comportă copilul meu bine? Are manifestări adecvate vârstei și situației? Abordez corect situațiile care ne provoacă? Gestionez corect comportamentul și atitudinile copilului? Ceea ce nu știu mulți părinți, sau nu conștientizează încă, este că în spatele oricărui comportament stă o emoție. Și că a acorda atenție numai comportamentului, este cea mai greșită și nefolositoare abordare.
de Magda Popescu Biclineriu
Psihologii care lucrează cu copiii spun că, de cele mai multe ori, comportamentele, fie ele sănătoase sau nu, sunt ghidate de anumite motivaţii şi emoţii. Reacțiile copilului în anumite situații, provocate sau pur întâmplătoare, sunt rezultatul unui șir de gânduri și simțiri, unele exprimate, altele reprimate. Furia, supărările, durerile, tristețea sunt emoții negative pe care copilul nu le poate tot timpul exprima. De aceea, de multe ori, acordarea atenției numai comportamentului ne poate determina să înțelegem greșit și să diagnosticăm greșit copiii noștri.
În teoriile din psihologie, gândurile, emoţiile şi comportamentele sunt văzute ca fenomene conectate între ele, care se influenţează reciproc și care apar împreună. Rareori se întâmplă ca un gând să apară fără o emoţie asociată. La fel, este greu de imaginat că putem simţi o emoţie, fără a avea cel puţin un gând în spatele ei. Se întâmplă și la copii, și la adulți.
Cum schimbăm această mentalitate la adulți și cum mutăm focusul de la concentrarea pe comportament la concentrarea asupra semnificației din spatele acestuia? Prin coștientizarea faptului că în momentul unei crize copilul comunică de fapt ceva mai profund și mai important. Că vârsta copilăriei este un roller coaster emoțional și copilul este prins în vârtejul provocat de acesta! Că nu tot timpul avem soluții la îndemână pentru orice provocare venită din partea copilului și asta este în regulă! Faceți diferența între ceea ce face copilul și ceea ce simte. Furia este un sentiment, iar lovirea este un comportament. Tristețea este un sentiment și țipatul este un comportament. În loc să încercăm să forțăm copilul să nu simtă anumite lucruri, mai bine îl învățăm cum să facă față emoțiilor incomode.
Pe lângă înțelegere, este nevoie și de dezvoltare personală și emoțională, este nevoie să-i spunem copilului că este firesc să se simtă supărat, trist, speriat, entuziasmat sau orice altă emoție pe care o experimentează. Orice emoție care nu este acceptată, ajunge să fie reprimată, iar acest lucru este nociv pentru sănătatea lui emoțională. Și să nu uităm! Înainte de a judeca comporta-mentul unui copil, este nevoie să fim atenți la el, să identificăm care sunt sentimentele, emoțiile pe care le simte sau nevoia neîndeplinită. Și din acest spațiu de empatie, să comunicăm cu el. Pentru că la baza oricărui comportament neadecvat, stă o nevoie neîmplinită a copilului.
Ca să facem față unei furtuni emoționale sau, mai bine, să o prevenim, trebuie să fim conectați cu copilul și să-i satisfacem nevoile de bază – fundația unui atașament sigur. Nu sunt multe, nu sunt dificil de acoperit și de satisfăcut. Odată conștientizate, nu ne rămâne decât să ne raportăm la ele ca la un reper sigur și sănătos în creșterea copilului. Psihologul Simona Jeles ne explică nevoile de bază ale celor mici și cum ne raportăm corect la ele.
Nevoile copiilor sunt creatoare de valori!
Ce poate fi mai frumos decât să fii părinte? Dar, oare, noi cunoaștem cu adevărat ce nevoi au copiii pentru a se dezvolta într-un mod armonios?
Foarte mulți părinți se raportează la nevoile copiilor ca la nevoile unui adult, ceea ce reprezintă o abordare greșită. Principalele nevoi ale copiilor și adolescenților sunt: nevoia de siguranță, nevoia de iubire, nevoia de apartenență.
1. Nevoia de Siguranță
Aceasta se întâlnește la toate categoriile de vârstă. Copilul se dezvoltă având la dispoziție siguranță, stabilitate și consecvență. Siguranța îi oferă copilului, adolescentului încredere în propria familie. Aceasta îl încurajează să își dezvolte latura emoțională, dar și intelectuală.
Lipsa mediului protectiv debusolează copilul lăsând teren propice pentru instalarea tulburărilor emoționale.
Comportamente ce securizează copiii:
- la bebeluși și sugari avem băița de seară, mesele de peste zi și momentele de joacă.
- la preșcolari și școlari se adaugă cititul poveștilor la culcare, dialogurile din timpul activităților din casă.
- la adolescenți, părinții trebuie să manifeste interes față de problemele lor și să aprecieze constant reușitele.
Cu alte cuvinte, fiți acolo, dragi părinți, indiferent ce se întâmplă.
2. Nevoia de Iubire
Copiii se vor strădui cu toate forțele lor să își exprime nevoile, iar rolul părintelui este să intervină spunându-le de câte ori este nevoie te iubesc, sunt mândru de tine, ești important pentru mine sau să-i ia în brațe de câte ori aceștia solicită afecțiune din partea lor. Aceștia trebuie învățați să asocieze cuvintele cu emoțiile, iar părinții să nu facă rabat de la îmbrățișări și pupici. Bebelușii, pentru a se dezvolta armonios, trebuie să capete încredere în lumea exterioară. Datoria părinților este să le creeze un mediu propice dezvoltării, având grijă să ofere constant dovezi de afecțiune.
Adolescentul are nevoie de toleranță, îndrumare, afecțiune și sprijin. Părintele trebuie să încurajeze socializarea și dezvoltarea relațiilor. Să ajute adolescentul să își direcționeze atenția către trăsăturile lui pozitive și să îl responsabilizeze cu activități specifice vârstei.
Privarea copiilor, preadolescenților și adolescenților de iubire, afecțiune și securitate pot duce la comportamente disfuncționale
cum ar fi: neîncredere în ei și mediul înconjurător, stări anxioase, frici și comunicare defectuoasă cu membrii familiei și cu cei din jurul lor.
Printre simptomele acestor comportamente disfuncționale se numără: stările de oboseală, respingerea, somnolența, lipsa de concentrare, izolarea, nervozitatea etc.
3. Nevoia de Apartenență
Atât copiii, cât și adolescenții simt nevoia de a aparține unui grup. Apartenența la un grup duce la explorarea propriilor calități și defecte, îmbunătățind și îmbogățind experiența socială. Ei conștientizează că lumea nu înseamnă doar familia și învață, preiau și dezvoltă diverse comportamente sociale utile.
Adolescentul devine mult mai argumentativ căutând grupuri cu aceleași interese ca ale lui. Își va impune punctele de vedere și va evita să se expună alături de părinți.
Părinții trebuie să fie receptivi la nevoile copiilor și să le observe zonele de interes, ajutându-i să le exploreze. În această perioadă, părinții au datoria să fie alături de copii, dar să trateze situațiile ivite cu gentilețe și înțelepciune.
Toate aceste nevoi, mai devreme sau mai târziu, sunt creatoare de valori, iar cel mai bun mod de a le arăta acest lucru este puterea exemplului nostru, al părinților!!!