Linii simple, aripi ample și ferestre ovale largi: G700 de la Gulfstream se numără printre cele mai spectaculoase aeronave prezentate recent la Singapore Airshow, cel mai mare târg de aviație și apărare din Asia. Cabina are „zone de locuit”: una cu canapea și consolă TV, alta cu un dormitor – „o suită grandioasă cu duș”.
Aceasta este mai mult decât o simplă notă de lux, notează BBC, pentru că reflectă o schimbare mai amplă în aviație: în timp ce companiile aeriene comerciale continuă să urmărească volume mari de pasageri, producătorii de avioane private se concentrează pe un grup de clienți mult mai mic, dar mult mai bogat. În 2025, zborurile globale cu avioane private au ajuns la aproximativ 3,7 milioane – în creștere cu 5% față de 2024 și cu circa 35% peste nivelul de dinainte de pandemie, potrivit firmei de intelligence aeronautic WingX.
Între 2020 și 2025, numărul persoanelor cu averi ultra-mari la nivel global – definite ca având o avere de peste 30 de milioane de dolari – a crescut, de asemenea, cu peste 70%, potrivit The Telegraph, care notează cătot mai multe companii își desfășoară activitatea la nivel global și trebuie să ajungă în tot mai multe locuri din lume, iar cea mai eficientă modalitate de a face acest lucru este cu o aeronavă de afaceri.
Rivali ai Gulfstream precum Dassault, Bombardier, Embraer și Textron Aviation, producătorul avioanelor Cessna, concurează intens pe acest segment, deși nu toată lumea salută însă această tendință, îngrijorările legate de mediu fiind printre criticile aduse industriei.
Cu toate acestea, producătorii de avioane au sesizat oportunitatea de afaceri. Deși avioanele private pot costa zeci de milioane de dolari, acestea sunt justificate pentru cei care călătoresc frecvent. Clienții care zboară des pot cheltui, în timp, mai puțin decât ar plăti pe mai multe bilete la clasa întâi. Potrivit The Telegraph, majoritatea cumpărătorilor nu urmăresc atât extravaganța, cât eficiența. Mai mult, unele astfel de avioane mențin presiunea din cabină mai aproape de cea de la sol, ceea ce, spun companiile, îi face pe pasageri să se simtă mai puțin epuizați după zboruri lungi.
Din această creștere, Asia este o parte importantă. Potrivit unui raport al Alton Aviation Consultancy, traficul internațional din regiunea Asia-Pacific a crescut cu 8% în 2025, depășind creșterea globală de 6,8%. Companiile aeriene au adăugat peste 600 de rute noi din 2015, îmbunătățind conectivitatea către destinații insuficient deservite.
Deși regiunea Asia-Pacific rămâne o piață în dezvoltare pentru avioanele de afaceri, ea reprezintă, totuși, o pondere mult mai mică din flota globală comparativ cu SUA, care deține aproximativ 70% din piața globală a aviației de afaceri.
Super-bogații folosesc avioanele private ca pe niște taxiuri, avertizează oamenii de știință specializați în climă
Oamenii de știință au calculat că emisiile de dioxid de carbon, care contribuie la schimbările climatice, au crescut cu 46% între 2019 și 2023.
Cercetătorii au urmărit toate zborurile private la nivel global, inclusiv escapadele de weekend de vară către Ibiza, Spania, precum și deplasările la Cupa Mondială FIFA și la conferința ONU privind clima, desfășurată la Dubai. Potrivit echipei de cercetare, un singur zbor de o oră cu un avion privat poate elibera în atmosferă mai mult dioxid de carbon decât produce, în medie, o persoană într-un an.
În 2023, zborurile private au produs aproximativ 15,6 milioane de tone de dioxid de carbon – echivalentul a 3,7 milioane de mașini pe benzină conduse timp de un an, potrivit BBC.
Per total, aceasta este o cantitate mică raportată la emisiile globale de carbon. Ea reprezintă aproximativ 1,8% din emisiile provenite din toate călătoriile aeriene, iar aviația este responsabilă pentru circa 4% din emisiile globale.
În medie, fiecare om produce aproximativ 4,3 tone de dioxid de carbon pe an – însă în Africa Centrală această valoare poate scădea până la doar 0,1 tone.
Persoanele care zboară cu avioane private se numără, de regulă, printre cei mai bogați oameni din lume, fiind uneori numiți „indivizi cu averi ultra-ridicate” (ultra-high-net-worth). Potrivit cercetătorilor, acest grup este estimat la aproximativ 256.000 de persoane, adică 0,003% din populația adultă globală, fiecare având o avere medie de 123 de milioane de dolari.