FacebookTwitterLinkedIn

Afectată de pandemie și de restricții, Global Records își revine treptat și își stabilește noi ambiții: afaceri de 20 de milioane de euro anul acesta și o evaluare de 100 de milioane de euro în următorii 4 ani.

Deși pandemia a avut efecte negative asupra industriei muzicale, iar acum contextul local și internațional naște alte provocări, Global Records vizează o ascensiune liniară și o creștere continuă. Compania estimează creșterea afacerilor în 2022 și își propune, pe termen mediu, consolidarea poziției sale în Europa Centrală și de Est. Pentru casa de discuri care a dus numele multor artiști români peste granițe, viitorul nu poate fi decât promițător. 

Anul trecut, Global Records a urcat pe primul loc în regiunea Europa Centrală și de Est (CEE), înregistrând totodată afaceri în valoare de 17 milioane de euro. Pentru anul în curs, compania estimează venituri de 20 de milioane de euro. „Viziunea noastră este de a deveni cel mai mare label independent la nivel european, iar pe termen mediu să ne consolidăm poziția la nivelul CEE”, a declarat Olga Juverdeanu, General Manager Global Records. Însă, pentru a obține titlul de „cel mai bun” la nivel european, Global Records a stabilit o strategie de business axată pe investiții și promovarea artiștilor cu care colaborează. Similar cu anii trecuți, Global Records va investi în muzică deoarece „catalogul muzical este cel mai important asset al companiei”. Casa de discuri bugetează investiții în valoare de 3 milioane de euro pentru acest an, în special în producție audio-video muzicală, dar și în sesiuni de compoziție organizate în studiourile proprii, cât și în afara țării cu autori internaționali. „Un proiect important pe care îl vom lansa în acest an este cel mai mare casting internațional de artiști la nivel european, propunându-ne să investim 5 milioane de euro în următorii 3 ani pentru câștigătorii acestui casting”, adaugă Olga Juverdeanu. De altfel, obiectivele companiei în acest sens sunt de a atinge pragul de 3,5 miliarde de „streams” pentru catalogul muzical. Mai ales acum, odată cu ridicarea restricțiilor privind evenimentele. „Sezonalitatea este extrem de importantă în acest domeniu, iar ridicarea restricțiilor în zona de evenimente, și nu numai, va duce la o nouă schimbare în comportamentul de consum al publicului în ceea ce privește muzica și o creștere directă a veniturilor.”

În România, Global Records atinge cote de piață de peste 25% în top radio airplay, însă este loc de creștere, potrivit reprezentanților. În celelalte teritorii în care este prezentă, compania își propune cote de minim 10%, împreună cu securizarea poziției de principal „label” independent în teritoriu. În Turcia, spre exemplu, compania are cote de piață de peste 5%. „În anul 2022, teritoriile pentru care ne concentrăm extinderea sunt Olanda și Turcia. Două teritorii provocatoare și foarte diferite între ele, însă cu un potențial mare pentru noi atât din cauza dimensiunii pieței, dar și datorită potrivirii muzicii noastre cu audiența”, mai menționează Olga Juverdeanu. De altfel, în ultimii doi ani, Global Records s-a extins și din punct de vedere al echipelor de lucru și al colaborărilor locale în Polonia, Franța, Rusia și Ucraina. În plus, din anul 2020 Global Records deține licența Warner Music pentru repertoriul muzical al companiei americane în România, iar prin această colaborare derulează deja planuri de dezvoltare și promovare a unor artiști români la nivel internațional. 

Sunt vremuri extraordinare pentru a fi în industria muzicală, adaugă Olga Juverdeanu, iar valoarea de piață a muzicii și a cataloagelor muzicale crește. „Planurile noastre pe termen mediu sunt de creștere a catalogului și atingerea unei evaluări a companiei de 100 de milioane de euro în următorii 4 ani”, conchide ea. Casa de discuri independentă românească a fost fondată în 2008 de Lucian Ștefan, unul dintre tinerii prezenți de-a lungul timpului în cadrul Forbes 30 sub 30, înregistrând o creștere de la an la an a prezenței pe piață și a afacerilor.